Cu darul smereniei şi al cuvântului – părintele Beni
Îl întâlnim duminica şi în sărbători la Biserica de la Coroana. Cu darul smereniei, te aşteaptă de fiecare dată şi cu acea bucurie pe care ţi-o poate oferi întâlnirea cu un om drag şi apropiat. De câţiva ani, preotul Vasile Beni este al bistriţenilor, cucerindu-i prin predicile sale cuprinse de o înaltă acribie duhovnicească. Modest, cu har şi dar, este acelaşi păstor al turmei încredinţate, al sufletelor celor care i se adresează. Părintele Vasile este credincios şi evlavios, luminat de învăţătura creştină, devotat bisericii şi slujirii preoţeşti. Este un om al bisericii şi îl întâlnim mereu acolo unde oamenii au nevoie de el, uneori plecând în căutarea lor. Ca şi alţi slujitori, are vocaţia de a lucra cu cea mai delicată materie care este conştiinţa omului. A fost câţiva ani preotul Parohiei Sângeorzu Nou pe care a slujit-o conform latinescului Ora et Labora. Credinţa insuflată de părinţii şi bunicii din Bidiu, acolo unde-i sunt rădăcinile, l-a cuprins şi-l cuprinde mereu pe acest preot blând, bun la suflet, care te întâmpină de câte ori treci pragul bisericii de la Coroana. A fost înzestrat cu darul smereniei şi al cuvântului, iar predicile publicate săptămânal şi în cotidianul „Răsunetul” constituie exemple de trăire duhovnicească, calităţi pe care le transmite enoriaşilor săi.
Citiţi şi:
- La Biserica de la Protopopiat, o înălţătoare seară de rugăciune şi muzică
- Lord, câinele polițist, fură!
- Mulţi ani trăiască! Părintele Vasile Beni împlineşte, azi, 50 de ani! "În casa părintească, la Biserică, la şcoala unde am studiat, am putut învăţa ce este omenia, dar şi credinţa în Bunul Dumnezeu"
- Având Darul Cuvântului, părintele Feier zideşte
- Emoții și triumf la Concursul național de dans „Împreună pentru viitor”, faza regională SNAC, pentru elevii din Năsăud și Romuli
Adaugă comentariu nou