Alţi 10 km de drum recepţionaţi

Peste 10 km de drumuri, pe suprafaţa comunelor Dumitra şi Şintereag, au fost recepţionate, ieri, în prezenţa preşedintelui CJ Radu Moldovan. Drumurile au fost realizate în urma finanţării proiectului "Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii locale în comunele Dumitra şi Şintereag” prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 322, ne comunică Bogdan Ivan, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean.


În total au fost realizaţi 10,7 km de drum din care 5,3 km asfalt pe DC 31C, între localităţile Tărpiu şi Blăjenii de Jos şi alţi 5,4 km de asfalt pe străzile din satul Dumitra.


În urma inspecţiei lucrărilor, Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean a declarat: ,,Doresc să îi felicit pe cei doi primari, domnul Ioan Bob şi Gheorghe Bălăjan pentru iniţiativa de a atrage bani europeni pentru comunitatea locală. Acum, suntem în pragul exerciţiului financiar 2014-2020, motiv pentru care, noi Consiliul Judeţean şi toate celelalte entităţi ne pregătim să atragem cât mai multe resurse nerambursabile în judeţul nostru. Totodată, le voi sta alături tuturor primarilor din judeţ, indiferent de culoarea lor politică, pentru a-i sprijini atât pe cale administrativă cât şi pe cale politică, în atragerea de resurse pentru comunitaţile lor".


Valoarea totală a investiţiei recepţionate a fost de 2.100.000 euro fără TVA, iar beneficiarul proiectului este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Roşua, ai cărei fondatori sunt Consiliul Local Dumitra şi Consiliul Local Şintereag. Proiectul de reabilitare a celor 10,7 km de drumuri este parte integrată într-un proiect amplu în valoare de peste 6 milioane de euro, care a mai cuprins reabilitarea a 27 km reţele de apă şi canalizare în comuna Dumitra.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5