Triplu eveniment în viaţa lui Daniel Suciu

sursa facebook

Ziua Naţională a României este cu totul specială pentru deputatul Daniel Suciu. Astăzi gemenii Mara şi Luca au fost sărbătoriţi de părinţi şi prieteni, în avans cu două zile, ei fiind născuţi pe 3 decembrie, însă atunci tăticul lor va fi în capitală, la Parlament. Aşadar triplă sărbătoare, Ziua Naţională, dar şi ziua petrecerii pentru Mara şi ziua petrecerii pentru Luca.
În septembrie, când păşeau pentru prima dată la grădiniţă,Daniel a transmis un mesaj emoţionant puişorilor, prin intermediul facebook:
"Astazi incepe o noua sesiune parlamentara dar, recunosc, astazi de dimineata mintea mi-a zburat in alta parte. Puii mei au mers astazi prima zi la camin. Emotii pentru intreaga familie, emotie mare pentru mine. Regret enorm ca nu am fost acolo, sa le vad intrebarile din ochi, nedumerirea si, am inteles, incantarea. Va pupa tati de departe"! Timpul a trecut şi micuţii s-au acomodat în lumea şcolii.
Azi un alt mesaj a fost adresat sărbătoriţilor: " Astăzi, de ziua tarii noastre, care ni se pare foarte mare și frumoasa, tati și mami ne țin și ziua noastră de naștere. Avem petrecere mare. ..Despre ei, cu drag, cu cuvinte care-ti vin din suflet, o sa scriu pe 3 decembrie, când e ziua lor. Astazi, doar petrecerea.....cu muuuulte cadouri!"

La mulţi ani, Mara şi Luca, să creşteţi fericiţi într-o lume care să fie din ce în ce mai bună !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5