Dăruind cu bucurie...
Bătrânețea nu este întotdeauna cea mai confortabilă dintre vârste. Poate doar pentru unii, cei care au știut să își păstreze familiile aproape sau cei pe care copiii lor îi mai consideră încă utili pentru creșterea nepoților.
Dar majoritatea oamenilor ajung să trăiască la vârsta a treia, frustrări incredibile, legate tocmai de faptul că ajung să conștientizeze că omul este în mod esențial, o ființă care trebuie să facă față bolii și neputinței în deplina solitudine.
Datorită acestei experiențe, de a-i vizita și colinda pe bătrâni în prag de sărbători, noi am învățat ca pentru o viață frumoasă, trebuie să luptăm, să fim optimiști, să ducem la capăt examenul cu viața cu drag și cu un zîmbet larg pe chip în fiecare moment.
Noi, copiii din clasele a VII-a C și a VIII-a D, de la Școala Gimn. ,,Grigore Silași” Beclean. Alături de părinții noștri spirituali, doamnele diriginte, prof. Dr. Ligia Dănilă și prof. Cora Emilia, am încercat să aducem o rază de bucurie bunicilor aflați la ,,Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap din cadrul Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Adulți din Nușeni, județul Bistrița-Năsăud”, în pragul sărbătorilor de iarnă.
A fost un amestec de sentimente de tristețe, dar și fericire.
Cu gândul că vom reveni la bunicii de la ,,Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap din cadrul Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Adulți din Nușeni, județul Bistrița-Năsăud”, dăruim din bucuria noastră tuturor.
Multă sănătate!
Elevii: Diugan Sonia-președinte CȘE
Ghimici Laura-vicepreședinte CȘE
Moldovan Bogdana
Rodilă Andrei
Citiţi şi:
- Condiţii deosebite pentru asistaţii de la Nuşeni, obiectivul unui proiect cu finanţare europeană
- Căminului pentru persoane vârstnice va fi reabilitat prin fonduri europene
- Peste jumătate de milion de lei vor fi îngropaţi în curtea Centrului Nuşeni
- O noua organigramă şi un nou regulament de organizare pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
- Servicii sociale europene pentru persoanele adulte cu handicap rezidente la Nuşeni
Adaugă comentariu nou