Primăvara poate veni la Năsăud!
Toaletarea arborilor ornamentali din oraşul Năsăud este aproape de final. Demarată în urmă cu circa două săptămâni de către angajaţii Primăriei din sectorul „Spaţii verzi”, sub directa îndrumare a inginerului Dan Constantin, şeful respectivului sector, acţiunea a inclus şi tăierea arborilor care prezentau un risc deosebit atât pentru pietoni, cât şi pentru mijloacele de transport aflate în circulaţie sau parcate în apropierea acestora.
Aşa după cum ne-a asigurat ing. Dan Constantin, „Toate aceste tăieri s-au făcut în baza inventarului arborilor de pe raza oraşului, în urma căruia au putut fi identificaţi cei bolnavi sau bătrâni şi care, la un vânt mai puternic ar fi devenit un pericol pentru cei din apropiere. În locul lor vom planta imediat alte specii de arbori ornamentali, predominând teii, care vor da atât un aspect plăcut, cât mai ales un miros deosebit în timpul cât vor fi înfloriţi”.
Noi apelăm la cei cărora nu le place frumosul ambiental, curăţenia şi, mai ales la cei care, din teribilism, devastează parcurile sau zonele verzi ale urbei, să dea dovadă de civilizaţie şi bună creştere.
Adaugă comentariu nou