La Năsăud, în pofida gerului

Specialiştii spaţiilor verzi toaletează arborii ornamentali

Deşi este un ger de crapă pietrele la Năsăud, specialiştii de la Spaţiile verzi ale Primăriei oraşului toaletează arborii ornamentali de pe trotuarele şi aleile urbei. „Este cea mai timpurile campanie de curăţare a arborilor pe care o efectuăm de aproape douăzeci de ani de când lucrez pentru serele oraşului Năsăud”, ne-a spus George Spermeza, cocoţat pe scară şi cu fierăstrăul în mână.

De la inginerul Dan Constantin, şeful acestora, aflăm că această acţiune se derulează mai spre sfârşitul lunii februarie de obicei, dar ţinând cont de schimbările climaterice şi de faptul că au un număr mare de arbori care aşteaptă să fie curăţaţi şi un număr redus de angajaţi, au hotărât să treacă la „atac” încă din aceste zile.

„Dacă vremea ne va lăsa, vom finaliza campania de curăţare a arborilor de pe domeniul public al oraşului, în maximum o lună de zile”, a precizat şeful Serelor năsăudene.

Comentarii

02/02/12 08:23
Ecologist

Dupa ce nebunia primarului cu soseaua de centura prin padurea Codrisor a cazut, ca un fel de razbunare a urmat o cruciada la fel de nesabuita de defrisare si mutilare a copacilor de pe aliniamentul strazilor sau din parcuri. Teii de pe bulevardul Republicii cu coroanele lor splendide arata acum ca niste stafii. Asta nu e toaletare. Un arbore are nevoie de echilibru intre partea aeriana si sistemul radicular. Reducerea drastica a partii aeriene duce la afectarea sistemului radicular si in final la uscarea complecta. Pe de alta parte dislocarea brutala a unor crengi de structura a coroanei (sarpante) lasa in urma niste "rani" greu de cicatrizat in care se instaleaza bacterii care duc la putrezitra locului respectiv si maresc pericolul prabusirii arborelui. Ca sa nu mai vorbim de aspectul deplorabil al strazilor cu astfel de copaci care arata ca niste spanzuratori. Si iata cum Bistrita dintr-un oras frumos devine unul urat si slut precum cei care il conduc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5