Flori din partea primarului Doru Crişan pentru doamnele din Prundu Bârgăului. Peste 600 de bârguani s-au prins în joc

Peste 600 de bârgăuani au participat, la Căminul Cultural din Prundu Bârgăului, la manifestările dedicate venirii primăverii. De la ora 16.00, Centrul Judeţean pentru Cultură, Primăria şi Consiliul Local Prundu Bârgăului au organizat, la Căminul Cultural din localitatea, spectacolul „Un cântec cu parfum de femeie”. Manifestarea a fost deschisă de directoarea instituţiei, Ioana Suciu, care a vorbit despre frumuseţea tradiţiilor de pe plaiuri bârgăuane, dar şi despre modul în care, de cinci ediţii, femeile sunt cinstite la Prundu Bârgăului. Pentru doamne, Ioana Suciu a recitat poezia „Cântec femeiesc” de Adrian Păunescu. Primarul Doru Crişan şi viceprimarul Ioan Cioncan au împărţit flori pentru toate doamnele prezente la eveniment.
Spectacolul a cuprins muzică clasică adusă pe scenă de sopranele Cristina Bălan şi Andrada Băieşiu, acompaniate, la pian de Cristian Lepădatu, precum şi muzică uşoară cu Ana Maria Răzoare, Izabela Miron, Paula Coreiu, care, alături de dansatorii de la Floris au dat frumuseţe în prag de primăvară acestui eveniment. Sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Ciupa, ansamblul „Plaiurile Bârgăului”, alături de soliştii Florina Bălan, Andreea Pavelean, Anuţa Sălăgean, Ioana Monda, având ca invitaţi pe Nicolae Cioanca, Roberta Opre, Ioana Leonte, Ioan Tomoroga şi Vlăduţ Sărmaş a întregit spectacolul prin cele mai frumoase cântece şi jocuri populare din zonă.
De la ora 18.00, sub genericul „Joc şi cântec bârgăuan”, bucuria venirii primăverii a continuat la Căminul Cultural din Prundu Bârgăului, printr-un spectacol organizat de Radio Balada şi Nicu Cioanca. Au cântat, pentru bârgăuanii care s-au prins în joc, Alexandru Pugna, Nicu Cioanca, Cornelia Ardelean Archiudean, Petre Petruse, Mirela Petruş, Domnica Dologa, Neluţu Moldovan, Cristina Retegan, Ioachim Spân, Olimpia Deneş, Mina Buga, Ionel Dejan, Veronica Bălan, Maria Pavelean, Adelina Dumbrăvean, Cosmina Cucură, Nelu Cucură, Angela Pantea, invitată specială fiind Ionela Moruţan (de loc din judeţul nostru, din Urmeniş). A acompaniat orchestra condusă de Rareş Grigore, alături de maestrul Dumitru Ciupa. Evenimentul a fost prezentat de cunoscutul om de radio Marian Gruştor.
La bucuria bârgăuanilor au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, vicepreşedintele Alexandru Pugna, Romeo Florian - Președintele Asociației Comunelor din județul Bistrița-Năsăud; Florin Moldovan - Administratorul Public al Județului Bistrița-Năsăud; Ovidiu Frent - Subprefectul Județului Bistrița-Năsăud; Florin Căpraru - Director APIA Bistrița-Năsăud; Sorin Roșu Mareș - Director OJPDRP Bistrița-Năsăud; Nuțu Tabără - Director DADR Bistrița-Năsăud; Daniel Pop - Șeful ITRSV Bistrița-Năsăud; Ioan Fechete - Directorul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud; Razvan Grec - Director ADI Apă-Canal . Pentru buna derulare a acestor evenimente, directorul instituţiei, Ioana Suciu, mulţumeşte atât conducerii judeţene, autorităţilor locale, cât şi Florăriei SC Ela-Geo SRL care a gătit scena de sărbătoare.
.............................

Citiţi ediţia print

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5