Antonescu: Tăriceanu nu face decât ceea ce îl pune PSD să facă

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat,la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că scrisoarea deschisă trimisă de Călin Popescu Tăriceanu foştilor săi colegi de partid, prin care cere organizarea unui congres extraordinar după 25 mai şi refacerea USL, este ,,una dintre cele mai penibile”.


,,Parlamentarii şi partidul primim scrisori de la tot felul de oameni, unele foarte serioase, unele cu probleme grave ale oamenilor, altele destul de trăznite, adică expresia ,,Mare-i grădina lui Dumnezeu e acoperită”. Aceasta e una dintre cele penibile. După 25 mai, ce? Păi, uitaţi-vă! Domnul Tăriceanu nu face decât ceea ce îl pune PSD să facă. Hai să vorbim despre PSD. Hai să vorbim despre stăpân, nu despre domnul Tăriceanu. Pe mine şi pe noi, ca partid, nu ne interesează activitatea domnului Tăriceanu pentru că nua vem nicio legătură cu ea, nu mai e în PNL, e într-un alt partid, mandat de vreun alt partid să poarte vreo discuţie cu noi, chiar nu ne interesează”, a afirmat Crin Antonescu.


Liderul PNL a mai spus că doar PNL decide organizarea unui congres, şi nu vicepremierul Liviu Dragnea sau PSD. Antonescu a adăugat că astfel de congrese extraordinare ale PNL erau invocate şi în ,,propaganda băsistă”.


,,Domnul Dragnea, văd că vorbeşte despre congresul pe care urmează să îl avem noi. E un bun organizator, numai că e un bun organizator de congrese PSD-iste. Noi, şi când vom face un congres, vom face un congres după alte reguli şi în alt stil. Dacă şi când o să facem noi un alt congres este strict decizia noastră şi febrilitatea, nerăbdarea, chiar aş spune nervozitatea cu care şi domnii psd-işti şi cei de prin curte vorbesc şi aşteaptă un congres al PNL, pentru noi este aproape comică. Nu e ceva nou. Ani la rând am văzut în propaganda băsistă cum urma să organizăm un nou congres, cum urma să cadă Antonescu. Titluri de genul ,,Lovitură teribilă pentru PNL”, ,,Crin Antonescu şi PNL se prăbuşesc” sunt ceva frecvent, sunt ştiri de fapt divers. Acum au luat-o şi psd-iştii cu 25 mai.Vedem în 26 mai ce mai scot”, a subliniat liderul PNL Crin Antonescu.

Comentarii

09/05/14 09:13
crin

Numai minciuni spun politicienii si fac aliante impotriva poporului!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5