Omuleți de zăpadă la Beclean

O ploaie torențială a lăsat joi după-amiaza, preț de câteva zeci de minute cât a durat toată grozăvia, senzația că la Beclean vine iarna. Gheața a căzut des și la dimensiuni destul de mari cât să facă “zăpada” să se adune pentru poze pe rețelele de socializare. “Vai de grădinile și de livezile oamenilor!”, “Păcat de atâta muncă!” – n-au întârziat să apară exclamațiile în mediu online, cu gândul la truda celor care fac, încă, agricultură la limita subzistenței, adică la voia întâmplării (a vremii). Și nu-s deloc puțini, ba din contră, sunt chiar majoritari, dacă ne uităm la întregul sezon de producție a legumelor și a fructelor, când de obicei tot omul se plânge ba de secetă nesfârșită, ba de ploi prea multe, oricum, nu de vreme tocmai fructuoasă pentru ca în toamnă să aibă recoltă pe măsura strădaniei depuse.
Necazul unora, bucuria altora, însă, pentru că în tot răul există și o parte bună! Care? Micuții ori mai marii lor părinți cu suflet de copil au reușit să o găsească, totuși. N-au apucat ei să iasă la săniuș ori la patinaj, dar câte un omuleț de zăpadă tot le-a ieșit. Așa, cât să vestească vara 2014!

Sursa foto: Facebook

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5