Ecologiştii propun amplasarea a trei cişmele stradale în proximitatea unor instituţii de învăţământ
Consilierii municipali Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea propun instalarea a trei cişmele stradale în curtea unor instituţii de învăţământ, în sensul acesta iniţiind un proiect de hotărâre.
Potrivit documentului remis redacţiei, ecologiştii propun ca aceste cişmele să fie amplasate la Grădiniţa nr. 6( str. Aleea Şieului), Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Trenuleţul Veseliei (str. Rodnei) şi Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”.
Cei doi aleşii municipali susţin ca instalarea cişmelelor să fie realizată de către Direcţia de Servicii Sociale, din bugetul pe 2014.
Propunerea ecologiştilot vine ca urmare a solicitării conducerii celor două grădiniţe, asta în contextul în care pe timpul verii se desfăşoară, în timpul orelor de program, o multitudine de activităţi în curte. La CN „Liviu Rebreanu” o astfel de cişeam ar fi utilă nu doar pentru sustele de copii, care vin „cu sticluţa de apă în ghiozdan”, ci şi pentru cei care utilizezaă baza sportivă a liceului.
Citiţi şi:
- Ecologiştii vor şcoli şi grădiniţe cu cişmele
- Ecologiștii, nemulţumiţi de amplasarea celor 30 căsuțe în jurul Bisericii Evanghelice
- Din septembrie 2019, două grădiniţe private vor funcţiona în lichidare. Grădiniţa din Ghinda se desfiinţează
- Alin Seserman (consilier municipal PDL): Susţinem construirea unei grădiniţe publice pe str. Nicolae Bălcescu
- Consilierii municipali supun la vot Planul Urbanistic de Detaliu privind amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale
Adaugă comentariu nou