Sorin Mititean: În 26 iunie vor începe lucrările de modernizare a Şcolii Generale din Şieu Măgheruş

Modernizarea Şcolii Generale clasele I-VIII, din Şieu Măgheruş reprezintă una dintre provocările anului 2014 pentru primarul Sorin Mititean. Odată cu vacanţa de vară, mai exact în 26 iunie, potrivit edilului va fi predat amplasamentul şi tot atunci vor începe lucrările de modernizare şi extindere a unităţii de învăţământ. ,,Ultima reparaţie a fost făcută acum 10 ani de zile, atunci îmi începeam mandatul de primar, şi era o lucrare în plină desfăşurare – acoperirea şcolii”, ne-a declarat telefonic primarul comunei Şieu Măgheruş.

Sorin Mititean, primar comuna Şieu Măgheruş: Pentru că în fiecare an ne-am axat pe localităţile componente, dar nu pe cea de centru, anul acesta, suma de 10 miliarde de lei vechi se va duce cu precădere în localitatea de centru, în localitatea Şieu Măgheruş. Avem o lucrare foarte importantă pe care tot am trenat-o până acum. Este vorba de modernizarea şi extinderea Şcolii Generale, clasele I-VIII, din localitatea de centru, unde învaţă peste 200 de copii, şcoală care are nevoie de o reparaţie totală. Ultima reparaţie a fost făcută acum 10 ani de zile, atunci îmi începeam mandatul de primar, şi era o lucrare în plină desfăşurare – acoperirea şcolii. De atunci nu s-a mai făcut nimic, decât mici ajustări, prin urmare ca să oferim un confort copiilor noştri, şcoala trebuie modernizată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5