La 90 de ani, tatăl scriitorului Olimpiu Nuşfelean şi-a împlinit visul de a vedea judeţul din avion

Fascinaţia zborului

            Zborul fascinează. Intră în mitologii. Să ne gândim doar la Icar, sau la Meşterul Manole, cel rămas pe acoperişul mănăstirii în care a zidit-o pe Ana lui, sau la Saint-Exupery, autorul Micului Prinţ. Dar zborul se desprinde din mitologii şi prinde concreteţe în cele mai neaşteptate ipostaze ale actualităţii, servit de o tehnică pe măsură. Nu mă gândesc neapărat la marile proiecte, la zborurile pe Lună sau pe Marte, împlinite în viziunea imposibilului, nici la zborul ameninţător al rachetelor teleghidate, ci la acel zbor ce dă aripi de bucurie omului care nu face din aviaţie o profesie, ci o pasiune dintre cele ce se încarcă de poezie.

            Este zborul pe aparatele de mici dimensiuni, făcut – cum se zice – la vedere, asemănător zborului păsărilor, care se desprind de pământ, dar, în acelaşi timp, rămân într-o permanentă legătură cu el, fiind deopotrivă păsări ale cerului şi ale pământului, trăind astfel o dublă condiţie. Este vorba de zborul de agrement, într-un avion în care urcă pilotul şi încă o persoană, desigur una fascinată de zbor. Un zbor cu un asemenea avion înseamnă ridicarea din clişeele zilnice, învingerea fricii de necunoscut, încrederea în puterea tehnicii mânuite de om, trăirea unor revelaţii pe care nu le întâlneşti oricând. Libertatea de mişcare în zbor ţi-o dau puterea unui motor ascultător şi profesionalismul omului de la manşă.

Povestea unui visător de succes

            Am întâlnit un om fascinat de zbor în persoana Dlui Dumitru Tănase, omul care a adus la Bistriţa, în urmă cu doi ani, un spectacol aviatic inedit, după ce a construit o pistă şi, cu sprijinul autorităţilor locale, a iniţiat amenajarea unui aerodrom, la Unirea - Bistriţa, pe care oraşul îl aştepta de multă vreme. Dl. Dumitru Tănase este om de afaceri şi pare incredibil cum, în loc să se ocupe doar de afaceri, îşi pune energia în împlinirea unui vis, în nebunia de a da concreteţe unui vis, cum acţionează, în această direcţie, ca un – aş zice – visător de succes.

            Într-un dialog cu domnia sa, mi-a spus:

            „Pasiunea pentru zbor se află în fiecare om. Eu am dat aripi acestei pasiuni în 2009, când am ajuns la o fabrică din Cehia, care produce aeronave de mici dimensiuni. Am constatat acolo că se poate zbura şi în sistem privat.

            De acolo a început întreaga nebunie. Nu credeam că, la 52 de ani, mai poţi fi pilot, dar am mers mai departe şi am făcut şcoala de pilotaj în cadrul Aeroclubului României, la Cluj-Napoca. Am învăţat pilotaj şi legislaţie, dând examen teoretic, de exemplu, din 9 discipline de studiu.

            Am cumpărat avionul înainte de a avea aerodrom la Bistriţa, ţinându-l o vreme într-un hangar la Cluj-Napoca. Aerodromul de aici este şi el o nebunie. În Europa există mai mult astfel de aerodromuri, care nu necesită cheltuieli de întreţinere extraordinare. La noi, neavând o cultură a aviaţiei de agrement, nu avem asemenea amenajări. Este însă bine ca oraşul nostru să aibă un astfel de obiectiv. Am concesionat o suprafaţă de teren, pe care m-am angajat să organizez un aeroport.”

            Se va opri la aceste realizări? îl întreb. Îmi răspunde că nu. Continuă:

            „Există în perspectivă idei de a aduce aerodromul bistriţean la un nivel mai înalt de siguranţă a zborurilor şi de diversificare a tipurilor de aeronave operabile pe o astfel de infrastructură.

            Îmi doresc să organizez o manifestare aviatică impresionantă aducând profesionişti ai zborului, pentru un show aviatic cum oraşul nu a avut niciodată.”

            Execută, uneori, zboruri de agrement. Poate fi găsit la un număr de telefon afişat la aerodrom. Cum împlineşte o asemenea preocupare, în măsura în care este ocupat cu afacerile personale. Îmi spune:

            „În privinţa zborului de agrement, nu reuşesc să satisfac toate cererile potenţiale. În viitor, sunt sigur, o să apară persoane dedicate acestui sport, care să se ocupe numai de asta. Oraşul nostru, judeţul au potenţial pentru dezvoltarea zborului de agrement. E nevoie de timp iar eu, din păcate, nu îl am.

            Dar – precizează interlocutorul meu - există deja trei persoane care fac şcoală, cu instructori din Târgu-Mureş. Eu fac, la rândul meu, şcoală pentru pilotarea unor avioane mai mari – PPL - decât cel pe care îl pilotez acum.”

Avionul Dlui Tănase

            Dl Dumitru Tănase pilotează un ULM Sting 2000, care oferă o bună siguranţă a zborului. Are o fineţe de 1/18 (adică de la 1000 m înălţime planează 18 km pe orizontală), dispune de paraşută balistică, poate atinge 250 km/h în croazieră şi o înălţime de zbor de 3000 m, are 2 locuri, cu comandă dublă, şi instrumente de navigaţie la vedere.

            A făcut cu acest avion raiduri în Croaţia, Germania, Franţa, Muntenegru, Cehia şi Italia.

Zboruri de agrement

            Recent, în această vară capricioasă, am prins o zi în care vremea a fost frumoasă şi am vizitat aeroportul de la Unirea. E aşezat într-o zonă interesantă, în apropierea oraşului, cu pajişti şi păduri, cu vedere spre Valea Bârgaielor, spre munţi, o panoramă care nu poate să nu  invite la zbor. Dl Dumitru Tănase îşi pregătea avionul de zbor, discutând cu un mecanic. Era o discuţie curentă, pentru că, dincolo de verificările specifice înainte de orice zbor, aşa cum şoferii îşi verifică maşina înainte de a porni la drum, aparatul beneficiază de o verificare periodică efectuată de persoane autorizate la fiecare 50 de ore de zbor.

            În ziua aceea, o doamna şi-a serbat ziua de naştere făcând un zbor de agrement cu avionul. Un domn între două vârste aştepta să facă un raid deasupra Bistriţei. Eu, la rândul meu, am survolat o parte din judeţ, într-un zbor minunat. Am trecut peste releul de pe Heniu, am privit munţii Ineu de sus, oraşele Sângeorz-Băi şi Năsăud, am planat deasupra Becleanului şi a Băilor Figa, am făcut un cerc deasupra satului natal... Vremea nu era perfectă, deasupra munţilor erau curenţi ascensionali, undeva, în dreapta noastră, spre Ţibleş, vremea se pregătea de ploaie, am trecut şi prin nişte norişori, dar desigur fără să înfruntăm limitele siguranţei de zbor... Motorul torcea lin şi aparatul asculta docil de comenzile pilotului...

Proba aventurii la o vârstă venerabilă

            Evenimentul zilei aviatice a fost dat desigur de dorinţa tatălui meu, Oliver N., de a încerca emoţiiile şi bucuriile zborului. Cu ajutorul Celui de Sus, spre finele anului va împlini 90 de ani. Toată viaţa s-a ocupat cu aratul, semănatul, cositul, creşterea vitelor... Dar a fost pasionat de tehnică: acasă a avut întotdeauna un banc de lucru şi obiecte de tâmplărie. Şi-a făcut carele şi săniile singur, hamuri pentru cai, coteţe pentru porci şi păsări. N-a avut timp să-şi viziteze ţara, cu atât mai puţin lumea, deşi cunoaşte – din cărţi – mai multe despre capitalele lumii decât mine. Abia în ultimi ani, când s-a lăsat de ţesălatul vacilor, l-am putut antrena în câteva voiajuri prin ţară. A fost pe Transfăgărăşan, cu o şalupă pe Dunăre, la Orşova, la câteva mănăstiri... În ziua zborului, l-am adus de la Sfântu la Unirea, a urmărit decolarea şi aterizarea mea şi apoi s-a urcat în avion fără frică şi plin de curiozitate. „Cum a fost?” - l-am întrebat la întoarcere. „Frumos!”, „Nu ţi-a fost frică?”, „Nu!”, „Ce ai văzut?”, „Bistriţa, drumu` ţării, Blăjenii, Becleanul, Figa, Şieu-Sfântu, casa, prunii din gredină... Am trecut chiar peste casă şi peste pruni!... Am văzut câinii şi găinile din ocol!” Era încântat. Pilotul era şi el bucuros pentru şansa pe care, prin „nebunia” sa, adică dragostea pentru zbor, a oferit-o unui om care-şi proba spiritul de aventură la o vârstă mai mult decât venerabilă. Iar beneficiarul zborului are de acum la ce să se gândească, ce să povestească vecinilor, cunoscuţilor, neamurilor... El dovedeşte mai ales că interesul pentru inedit şi frumos poate fi viu la orice vârstă!