Cupa Casa EMA la înot se desfăşoară în weekend la Bistriţa

Mihai Oprea, preşedinte CS “Casa Ema”

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, Clubul Sportiv Casa EMA organizează Cupa Casa EMA la înot, cea mai importantă competiție de natație din județ, la care sportivii de la cluburile bistrițene au acces gratuit.

Deja o tradiție pentru înotul bistrițean, Cupa Casa EMA a ajuns la cea de-a IV-a ediție, reunind la start cluburi sportive importante din țară (Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Baia Mare, Turda, Alba Iulia etc). Peste 150 de copii născuți începând cu anul 2001 se vor lupta în piscina Casei EMA pentru trofeele puse in joc, această competiție însemnând o bornă importantă în pregatirea campionatelor naționale de la sfârșitul anului.

Amploarea pe care a luat-o Cupa Casa EMA, datorită celor trei ediții precedente foarte reușite, a determinat și mediul de afaceri local, dar și autoritățile locale să susțină financiar această competiție, oferind Clubului Sportiv Casa EMA posibilitatea de a ridica fondul de premiere dar și de a oferi diferite facilități sportivilor. Astfel, toți cei legitimați la cluburile din Bistrița vor fi scutiți de taxa de participare, oferindu-le o șansă în plus de a se afirma la o competiție de o asemenea anvergură.

Pe masură ce ambițiile cresc, cresc fondurile necesare organizării unui astfel de concurs, astfel că parteneriatele încheiate de Clubul Sportiv Casa EMA au fost de bun augur. În acest sens, organizatorii au beneficiat de fonduri nerambursabile obținute în cadrul unui proiect finanțat de Județul Bistrița-Năsăud.

De asemenea, sponsorul principal al evenimentului -  POLITUB  - a avut un aport important în definitivarea bugetului, raportul de colaborare între această firmă și CS Casa EMA fiind unul fructuos și de lungă durată. Ca și sponsori oficiali, Fundația RAAL și URBANA sunt doi parteneri vechi ai clubului, care susțin activitatea sportivă încă de la deschiderea, in 2011, a centrului Casa EMA. Importanța acestei competiții a determinat multe astfel de colaborări, sponsori ai evenimentului fiind și GRAND SLAM TENIS Bistrița, ROMBAT, MOIȘAN TRANS, LUK-ROYS și ELCOM.

În plus, Extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai dar și AGENȚIA 215 ajută la organizarea competiției, ca în fiecare an. Clubul dorește să le mulțumească tuturor pentru sprijinul acordat în dezvoltarea și promovarea natației ca și sport de performanță dar și ca activitate de relaxare-întreținere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5