Ziua Ştafetei, la Bistriţa. Copiii au decis în locul adulţilor
Fundatia Inocenţi, în colaborare cu Fundaţia „Terre des hommes”, a organizat, în perioada 18-21 noiembrie 2014, proiectul „Ziua Ştafetei. Acum decid eu!”.
"Conceptul a fost urmatărul. Pe durata unei zile sau o jumătate de zi, 2.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani din Bucureşti şi alte 38 judeţe au experimentat concret profesiile visate, ambasador, pilot, make-up artist, farmacist, actor, psiholog, jurnalist, compozitor, manager, fotograf sau judecator. Sunt doar câteva dintre profesiile la care visează copiii şi tinerii de astăzi. De aceea, trebuie încurajaţi să se gandeasca la viitorul lor, să se implice în luarea deciziilor care îi privesc direct, să îşi răspundă la o importantă întrebare pentru viaţă: Ce vreau să devin când voi fi mare?”, ne-a declarat Marin Mic, director executiv Fundaţia Inocenţi.
În acest proiect, Fundatia Inocenţi a implicat un număr de 15 copii, beneficiari ai programelor pe care le derulează, precum şi copiii beneficiari ai Centrului Educaţional de Zi din cadrul DGASPC Bistriţa cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, care au experimentat meseriile de hair stylist, profesor de educaţie fizică, poliţist, maseur, asistent social, constructor, mecanic auto, învăţător, doctor veterinar, cosmetician, medic pediatru, medic stomatolog, şofer buldoexcavator.
Fundaţia Inocenţi funcţionează în Bistriţa din anul 1998, iar începând cu luna martie a anului 2006 este acreditată ca organizaţie neguvernamentală ce furnizează servicii sociale, în conformitate cu legislaţia română în vigoare. În prezent, Fundatia Inocenţi derulează un număr de 5 programe principale şi o serie de programe şi activităţi secundare, adresate copiilor şi familiilor în dificultate din judetul Bistriţa-Năsăud şi un program în municipiul Bucureşti.
Citiţi şi:
- Ziua Ștafetei. 26 de elevi de la CN Andrei Muresanu și Gimnaziala 1 au experimentat meseria de polițist
- Spaţiu şi dotări noi pentru Micii Inocenţi
- De Ziua Ştafetei, 24 de elevi au ales să experimenteze provocările meseriei de poliţist
- Să dăruim din suflet pentru suflet. Spectacol caritabil, pentru Fundaţia Inocenţi, cu artişti îndrăgiţi!
- Peste 10.000 lei s-au strâns, într-o seara magică, pentru programele copiilor defavorizați. Artiştii au răspuns prezent la invitaţia lui Andrei Tarniţă
Adaugă comentariu nou