Avocatul Poporului acordă audiențe la Bistrița
Instituţia Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj, organizează luni, de la ora 10.30, la sediul Instituției Prefectului, o sesiune de audienţe pentru cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud.
“Cetăţenii care au probleme juridice care ţin de competenţa Instituţiei Avocatului Poporului vor fi primiţi în audienţă de către reprezentanţii Biroului Teritorial Cluj, la care sunt arondate judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Luni, la Bistriţa, vor veni din partea Avocatului Poporului consilierul coordonator Camelia Reghini şi expertul Sorina Lucreţia Drăgan”, informează Instituţia Prefectului.
Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Avocatul Poporului îşi exercită funcţiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea să fie eficientă, Constituţia obligă autorităţile publice să-i asigure sprijinul necesar. Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, avand obligaţia de a-i prezenta acestuia rapoarte. În aceste rapoarte avocatul poporului poate face şi recomandări privind legislaţia sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăţilor publice. Avocatul Poporului nu are atribuţii jurisdicţionale şi nu reprezintă cetăţenii în instanţă.
Citiţi şi:
- Avocatul Poporului organizează audienţe la Bistriţa
- Avocatul Poporului acordă audienţe la Bistriţa, miercuri, 15 noiembrie!
- Bistriţenii pot veni în audienţă la Avocatul Poporului
- Avocatul Poporului și al Copilului organizează audiențe pentru bistrițeni!
- Miercuri, reprezentanții Instituției Avocatului Poporului și ai Avocatului Copilului acordă audiențe la Bistrița
Comentarii
Apa de ploaie, sau apa sfintita. Asta e Avocatul Poporului. Dupa ce a tacut ca porcul in papusoi in legatura cu "Ordonanta Traseistilor" si cu Ordonanta de urgenta prin care Ponta vrea sa renunte la doctorat ca scape de acuzatia de plagiat, in sfarsit Victor Ciorbea s-a trezit din hibernare. Astfel, Plenul Curții Constituționale a respins , cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, având ca obiect dispozițiile din Codul penal referitoare la termenele de prescripție a răspunderii penale.
Asta l-a scandalizat pe fostul europarlamentar, Sebastian Bodu, care îi transmite lui Victor Ciorbea urmatorul mesaj:
“Bravo, băh, Ciorbeo! Ai sesizat si tu o dată CCR si ti-a ieșit un borș! Cum dracu’ te suportă pământul, slugoiule?”
Adaugă comentariu nou