Stelian Dolha: Scăderea TVA-ului pentru producătorii de lapte şi carne ar trebui să fie o plasă de protecţie pentru aceştia

Producătorii de lapte şi carne ar putea beneficia, timp de un an, de o reducere a TVA la 9%, printr-o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal depusă de PNL în Parlament. Potrivit deputatului PNL Stelian Dolha, membru în Comisia de agricultură, din cei 24% TVA în momentul de faţă, 9% ar urma să fie virat statului, iar 15 % producătorului.

"Această iniţiativă legislativă ar trebui să fie o plasă de protecţie pentru producătorii de lapte şi producătorii de carne din România. De ce aceste două sectoare, lapte şi carne? Pentru că ştiţi foarte bine că se ridică cotele de lapte din aprilie şi o să ne trezim cu lapte la un preţ foarte mic şi cu alte cuvinte nu o să îi facem faţă, iar producătorii de lapte se confruntă cu un TVA foarte ridicat.

Iniţiativa legislativă vine în urma discuţiilor pe care le-am avut cu aceşti producători în Comisia pentru agricultură. Ne-au spus că nu pot aştepta până în 2016, pentru că ei îşi închid afacerile în câteva luni de zile.

Măsura ar trebui să aibă un efect imediat şi sună în felul următor: din TVA-ul de 24%, 9% merge către stat şi 15% rămâne la producător, prin decontul de TVA. Aceşti 15% pot fi folosiţi pentru investiţii proprii sau ameliorarea produselor”, a declarat deputatul PNL Stelian Dolha, vineri, într-o conferinţă de presă.

Dolha a precizat că măsura este temporară, propusă pe un an, şi se poate extinde în momentul în care şi partea fiscală permite acest lucru.

"Proiectul are caracter de urgenţă şi ar trebui să aibă un efect benefic, imediat, şi se poate extinde. Noi ne-am gândit la o perioadă de un de zile până când apare TVA-ul redus prin Codul Fiscal. Se poate extinde în momentul în care considerăm că şi partea fiscală permite acest lucru. Dar până atunci, din 800.000 de producători, salvăm 90%, pentru că 90% se confruntă cu această problemă”, a concluzionat copreşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5