Stelian Dolha, deputat PNL: Ar trebui să modificăm plafoanele de impozitare în agricultură

Cu o rată a fiscalizarii de sub 10%, agricultura are nevoie de mai mult decât o simplă fiscalizare, spun specialiştii în domeniu. Liderul interimar PNL BN, deputatul Stelian Dolha, membru în Comisia pentru agricultură, susţine că trebuie modificate plafoanele de impozitare.

,,Eu cred că ar trebui şi propunerea mea a fost să încercăm să modificăm aceste plafoane, dacă vreţi, sau bazele de impozitare de la care se pleacă fiscalizarea, pentru că vorbim totuşi de ferme de subzistenţă şi chiar prin definiţia lor trebuie să rămână nişte ferme de subzistenţă şi aceste ferme au nevoie, în primul rând, de o gură de oxigen, ca ele să devină ferme familiale şi mai apoi ferme medii, şi atunci am venit cu această propunere de a mări baza de impozitare.

Este o propunere pe care am înaintat-o preşedintelui Comisiei de agricultură Nini Săpunaru şi eu sper să reuşim să sensibilizăm totuşi lucrurile şi în măsura în care putem, să-i ajutăm. Sunt nişte adevăruri care sunt luate din judeţul Bistriţa-Năsăud în urma întâlnirilor cu cei implicaţi şi era de datoria mea ca membru în Comisia de agricultură să le transmit mai departe”, spune Stelian Dolha.

Deputatul liberal a adus în discuţie şi impozitele gândite de Guvern, în functie de tipul culturilor şi de numărul de animale.

,,Vă dau câteva exemple, dacă acum la cartofi, baza de impozitare este de la 2 hectare în sus, eu am spus că trebuie să plecăm de la 3 hectare; la legumele de câmp, dacă acum baza de impozitare este de la 0,5 hectare în sus, am spăus că de la 1,5 hectare; pomii, pentru că tot suntem un judeţ pomicol, acum vorbim de o impozitare de la 1,5 hectare şi am spus că trebuie să plecăm de la 2 hectare pentru ca totul să devină rentabil; via pe rod de la 0,5 hectare la 1 hectar; vaci şi bivoliţe, baza de impozitare e de la 2 capete, şi am spus că trebuie să mergem de la 4 capete spre impozitare; porcii, de la 6 la 15; ovine şi caprine, de la 10 la 20, iar la albine se vorbeşte de 50 de familii şi am spus că trebuie să vorbim de impozitare de la 75 de familii în sus”, a subliniat Stelian Dolha.

Începând cu 1 iunie 2011 în România a fost introdusă taxarea inversă la cereale, adică toate cerealele ce se comercializează pe teritorul Romaniei se vor vinde fără TVA, nu se mai aplica TVA-ul la vânzarea cerealelor, aceasta lege fiind aplicată pe o perioadă de 2 ani începând cu 1 iunie 2011 şi terminând cu 31 mai 2013. Rolul acestei legi a fost acela de a combate evaziunea fiscală, ştiindu-se că o mare parte din evaziunea fiscală din România se face în cereale.

Probabil vor urma şi alte măsuri care să facă funcţională fiscalizarea agriculturii. În acest moment, legea este doar o intenţie frumoasă şi nimic mai mult.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5