În curând, pod nou peste Sălăuţa, în zona Lunca lui Toma

Administraţia publică locală, accesând fonduri europene, dar şi guvernamentale sau din bugetul local, se străduieşte pentru modernizarea comunei Salva. Astfel, prin PNDR a obţinut fonduri pentru executarea unor lucrări de ridicare a unui pod betonat (rutier) peste râul Sălăuţa, în zona Lunca lui Toma; asfaltarea a 500 m drum spre zona Gropcile. Tot din fonduri europene vor fi modernizate căile de acces la terenurile agricole din zonă. Lucrările sunt executate de firma Frasinul Anieş, fiind de anvergură, cu devierea cursului de apă pentru a se putea turna picioarele podului. Recepţia finală – speră primarul Gheorghe Onul – sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie.
Tot prin acelaşi proiect au fost executate tronsoanele de drum de pe Anieşul Mare (1,85 km) şi Anieşul Mic (3,8 km). Se vor finaliza aceste perimetre prin aplicarea unui strat de uzură de macadam, cu grosimea de 10 cm, de asemenea, construindu-se unele ziduri suplimentare de susţinere.
Zilele acestea se va finaliza asfaltarea străzii Concenilor, continuându-se cu celelalte străzi din plan (Suseni, Borotău, Oniţanu).
Staţia de epurare a apelor uzate – de capacitate mare, modernă, va fi dată în funcţiune până în toamnă. Aceasta va deservi comuna Salva, oraşul Năsăud şi Rebrişoara.
Prin GAL Ţara Năsăudului, în proporţie de 70% este finalizată after-school-ul, finanţat cu 94.815 euro, de asemenea, terenul de sport şi parcul de joacă pentru copii este finalizat în proporţie de 90%, având valoarea de 41.341 euro, sperându-se într-o finalizare totală la începutul noului an şcolar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5