Scriitorul Liviu Ioan Mureşan – „În căutarea Luminii!”
Cadru activ în armata română, dar şi poet în timpul liber, deşi poet ca structură, scriitorul Lum, adică Liviu Ioan Mureşan, s-a prezentat în faţa publicului cititor, în cartierul Subcetate, la Cafe Bar 9 Pool, lângă blocurile ANL, cu o carte inedită de proze scurte, eseiste, monologuri, poeme în proză, sugestiv intitulată „În căutarea Luminii”, Ed. Studis Iaşi.
Au onorat lansarea celei de-a 5-a cărţi a autorului bistriţean şi au opinat asupra conţinutului şi valorii literar-artistice a cărţii - scriitorii bistriţeni Al. C. Miloş, Menuţ Maximinian (ca moderator), David Dorian, Victor Ştir, Gh. Mizgan şi, bineînţeles, autorul – Liviu Ioan Mureşan, un nume reprezentativ al generaţiei de poeţi douămiişti bistriţeni, alături de familia şi prietenii săi, vecini şi colegi de muncă.
Au mai fost prezenţi şi au primit cărţi cu autograf de la autor: Virgil Raţiu, Maria Olteanu, actriţa Natalia David (citind 2 proze scurte, recitând două poeme ale autorului), Victoria Fătu Nalaţiu, Emil Iustin Şandor, prozatoarea Ioana Bradea.
Evenimentul literar s-a încheiat cu o agapă colegială, scriitoricească.
Adaugă comentariu nou