Asociaţia Bistriţa Civică ne oferă un „Basm Festival”
Aflat la a doua ediţie, care se desfăşoară în perioada 16-19 iulie, Basm Festival Bistriţa Arts&Someting More este iniţiat de Asociaţia Civică Bistriţa, care îl are ca preşedinte pe Adrian Florin Chereji, un om cu iniţiativă, fiind primul festival interdisciplinar de cultură alternativă din Bistriţa, făcând parte dintr-o serie numeroasă de proiecte ale asociaţiei pentru dezvoltarea turismului local, diversificarea vieţii culturale din Bistriţa şi îmbunătăţirea imaginii oraşului, care este în plină modernizare.
Basm Festival s-a deschis printr-o festivitate deosebită, în curtea Muzeului Bistriţa, unde preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Adrian Florin Chereji a subliniat rolul şi importanţa acţiunii pentru urbe şi bistriţeni, a mulţumit gazdelor, voluntarilor, colaboratorilor, soţiei şi juniorului, care s-au implicat în reuşita acţiunii, acest fenomen fiind scos în relief şi de Chereji junior, prezenţi fiind un numeros public avizat, mass-media şi bistriţeni stabiliţi în Cluj-Napoca.
Evenimentul cuprinde zile de poveste, toate pline cu muzică, filme, expoziţii şi ateliere creative, oferind un echilibru între diversitate şi coerenţă, incluzând evenimente şi artişti care sunt legaţi din punct stilistic şi tematic.
În cadrul festivalului au avut loc vernisajele expoziţiei de fotografii „Minorităţi”, care este una dintre cele mai populare expoziţii din cadrul Photo România Festival, fiind dedicată romilor din România şi a expoziţiei „Some Change” de artă contemporană prezentată de Lateral Art Space şi o prezentare de tehnică modernă de proiecţie filme sau înregistrări.
Valoroasa şi prestigioasa Trupă Hot Club de Cluj a susţinut şi a adus jazz-ul în centrul Bistriţei, deschizând seria de concerte şi evenimente muzicale din acest an cu J’attendrai, trupa fiind câştigătoarea premiului de interpretare la concursul de Jazz in the Park 2015.
Vor urma zile frumoase de muzică, proiecţii filme la Casa de Cultură a Sindicatelor, concerte, ateliere, epxoziţii în Pădurea Schullerwald, unde sunt aşteptaţi bistriţenii şi nu numai, având sponsori generoşi – Rombat SA Bistriţa, RAAL şi Leoni.
Zile de mare sensibilitate şi de recreere.
Citiţi şi:
- Festival de basm la Bistriţa, cu Şuie Paparude
- Ultimele detalii legate de Basm Festival
- Basm Festival se pregătește de a doua ediție, îmbogățită cu artiști noi și spații inedite de desfășurare a evenimentelor
- Robin and the Backstabbers, cap de afiş în prima zi de Basm Festival!
- Ateliere creative, muzică şi relaxare în Parcul Municipal, în cadrul Basm Festival!
Adaugă comentariu nou