La Sâniacob, pe asfalt, către Ferma lui Onoaie
Din DJ 151, la ieşirea din Chiraleş, pe un drum comunal, se ajunge în satul Sîniacob. O localitate bătrână, de vreo şapte secole, cu case vechi, unele, altele moderne şi edificii care vorbesc că, odată, aici pulsa o intensă viaţă pomiviticolă. Acum, ajungi în sat pe asfalt, administraţia comunală, în frunte cu primarul Romeo Florian, s-a îngrijit ca şi spre Sâniacob să se circule în condiţii dintre cele mai bune. O minune este acest asfalt, îşi spun cei bătrâni. Copiii se întrec cu bicicletele pe drumul care miroase încă a asfalt. Deocamdată, asfaltul a ajuns până la intrarea în sat, iar cei care locuiesc în Sâniacob sunt doritori să afle că drumul va fi modernizat şi prin localitate. Urcăm către şcoală (ciclul primar şi preşcolar), lăsăm în dreapta Biserica Ortodoxă şi oprim la prima unitate comercială. Câţiva prichindei mănâncă îngheţată. E caniculă. Îmi spun că părinţii sunt la cules, la ferma lui Onoaie, iar alţii la via italianului. E vremea culesului. Ştefan Onoaie este cu familia la muncă. El este peste tot. Şi la recoltat prune, şi la zootehnie. Şi-a împărţit însă responsabilităţile. Fata cea mare, studentă la Cluj, conduce echipa de culegători din livadă. „Avem multe comenzi, aşa că nu pierdem vremea. Trebuie să le onorăm la timp gospodinelor”. Fata cea mică, elevă la Sanitară în Bistriţa, răspunde de zootehnie. Îndrăgeşte foarte mult animalele, aşa că, îmi spune că se face medic veterinar. Într-un moment de răgaz, Ştefan Onoaie îmi povesteşte cu năduf despre problema cea mai stringentă a acestor vremuri. E vorba de apă. Dau laptele pe apă. E secetă mare, e caniculă şi vacile au nevoie de apă. Cu cisterna aduc zilnic apă din Şieu, de la vreo 7 km. Şi asta în fiecare zi, de câteva ori. Cheltuim foarte mult pe apă. Aşteptăm să ajungă şi la noi alimentarea de la reţea şi sper că vremea aceea să fie cât mai aproape. Dacă avem şi apă, şi asfalt, atunci viaţa din Sîniacob se schimbă radical. Aştept ziua când cele două doleanţe ale sâniacobenilor vor prinde viaţă.
Adaugă comentariu nou