Consiliul Judeţean repartizează primăriilor suma de 4,234 milioane lei. Vezi cât primeşte fiecare!
Consiliul Judeţean va aproba, vineri, în şedinţă extraordinară, repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% şi a sumelor reţinute în urma diminuării cu gradul de necolectare a unor venituri proprii pe anul 2015 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate prin OUG nr.47/2015.
Potrivit documentaţiei transmise de administraţia judeţeană, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud îi revin următoarele alocări de repartizat la unităţile administrativ-teritoriale conform procentelor din Legea finanţelor publice nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale (20%) pentru anul 2015 vor fi distribuiţi 2,616 milioane lei, iar din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale reţinute în urma diminuării cu gradul de necolectare a unor venituri proprii este vorba despre 1,618 milioane lei. Per total, este vorba despre 4,234 milioane lei.
În Raportul proiectului de hotărâre se precizează că fundamentarea repartizării banilor s-a făcut în baza « necesarului de sume pentru achitarea de arierate, susţinerea programelor de dezvoltare locală şi susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţarea locală ».
Vezi Anexa cu sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale!
Nr. crt UNITATEA PROPUNERE NOV 2015
1 BISTRITA BIRGAULUI 155
2 BRANISTEA 40
3 BUDACU DE JOS 40
4 BUDESTI 30
5 CAIANU MIC 60
6 CETATE 40
7 CICEU GIURGESTI 24
8 CICEU MIHAIESTI 40
9 CHIOCHIS 35
10 CHIUZA 34
11 COSBUC 30
12 DUMITRA 70
13 DUMITRITA 25
14 FELDRU 40
15 GALATII BISTRITEI 50
16 ILVA MARE 20
17 ILVA MICA 550
18 JOSENII BIRGAULUI 81
19 LECHINTA 90
20 LESU 40
21 LIVEZILE 70
22 LUNCA ILVEI 35
23 MAIERU 50
24 MATEI 30
25 MAGURA ILVEI 50
26 MARISELU 40
27 MICESTII DE CIMPIE 30
28 MILAS 30
29 MONOR 150
30 NEGRILESTI 50
31 NIMIGEA 80
32 NUSENI 40
33 PARVA 40
34 PETRU RARES 40
35 POIANA ILVEI 30
36 PRUNDU BIRGAULUI 300
37 REBRA 40
38 REBRISOARA 30
39 RODNA 50
40 ROMULI 75
41 RUNCU SALVEI 20
42 SALVA 40
43 SILIVASU DE CIMPIE 30
44 SIMIHAIU DE CIMPIE 50
45 SPERMEZEU 150
46 SANT 70
47 SIEU 40
48 SIEUT 40
49 SIEU MAGHERUS 50
50 SIEU ODORHEI 30
51 SINTEREAG 50
52 TEACA 70
53 TELCIU 70
54 TIHA BIRGAULUI 70
55 TIRLISUA 40
56 URIU 40
57 URMENIS 30
58 ZAGRA 40
TOTAL COMUNE 3684
59 BISTRITA
60 BECLEAN 200
61 NASAUD 350
62 SINGEORZ-BAI
TOTAL ORASE 550
63 CONSILIUL JUDETEAN
TOTAL GENERAL 4234
Citiţi şi:
- Consiliul Județean alocă sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru elaborarea proiectelor de buget pentru 2019!
- Vezi ce bani vor primi primăriile bistriţene pentru echilibrarea bugetelor locale!
- Consiliul Judeţean împarte peste 20 milioane lei către primării pentru echilibrarea bugetelor locale. Vezi sumele propuse!
- Rectificare bugetară. Consiliul Judeţean repartizează bani pentru 42 de primării din judeţ!
- Buget 2018. Vezi ce sume sunt alocate pentru oraşele şi comunele din Bistriţa-Năsăud!
Adaugă comentariu nou