La braţ cu toamna

A devenit deja o tradiţie ca la sfârşit de toamnă doamna învăţătoare Livia Ţăranu şi elevii clasei a IV-a A de la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” să prezinte, la vedere, în faţa părinţilor, proiectul tematic intitulat “La braţ cu toamna”. Activitatea deosebit de interesantă a avut două părţi. Pentru început, cei mici au citit din proiectul lor – poezii şi povestioare -, adând în acelaşi timp într-o expoziţie de pictură şi desene cu tematica anotimpului imagini dintre cele mai sugestive. Partea a doua a fost plină de bunătăţi. Fiecare elev a adus de acasă cele mai apetisante produse “din cămara mămicii”, după reţeta bunicii. Copiii şi nu numai au gustat din pâinea coaptă la cuptor pe vatră, prăjituri, fructe, legume, dulceţuri etc. Activitatea s-a încheiat cu un miniconcert susţinut de Elena şi Rada. Calificativul acordat întregii activităţi, atât elevilor, cât şi învăţătoarei, a fost “Foarte bine”.

Comentarii

23/11/15 18:58
ady

dacă e tradiţie ca elevii clasei a IV-a, cu aceeaşi învăţătoare, să prezinte acelaşi proiect, înseamnă că elevii, dar şi doamna, au rămas repetenţi. Era normal ca elevii să fi fost anul trecut în clasa a III-a.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5