Clubul Copiilor Beclean premiat la Sighet

Sighetul a devenit „Capitala colindelor româneşti” joi şi vineri, 17 – 18 decembrie, când s-a desfăşurat cea de a VII-a editie a Concursului Naţional de Datini şi Obiceiuri de iarnă ,,Cum e datina străbună”, care a reunit 26 de formaţii de colindători provenind din judeţele Satu Mare, Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Republica Moldova. Judeţul nostru a fost reprezentat de colindătorii Clubului Copiilor Beclean, coordonaţi de profesorii Reghina Poenar şi Daniel Raţiu ce au oferit publicului şi juriului sighetean 3 colinde din bogata zestre de iarnă a bistriţenilor şi totodată frumoasele veşminte specifice iernii ce au constituit, pe bună dreptate, o pată de culoare în mulţimea de grupuri de colindători . Joi am colindat Consiliul Judeţean Maramureş, unde am fost primiţi de Moş Crăciun care ne-a plătit colinda cu colăcei şi dulciuri, iar vineri am început de dimineaţă a străbate străzile oraşului Sighet într-o uriaşă paradă a colindelor din toate zonele ţării şi nu numai, începută în faţa Primăriei cu colinda ,,Deschide uşa creştine” cântată la unison de toţi participanţii la festival şi continuată până la Casa de Cultură, pe scena căreia s-a desfăşurat festivalul. Juriul, format din personalităţi de marcă ale culturii maramureşene, a hotărât ca premiul I la secţiunea colinde să revină Clubului Copiilor Beclean. Mulţumim directorului festivalului, Muntean Ioan, pentru invitaţia făcută şi pentru încrederea acordată grupului nostru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5