Vasile Bar: Nu e normal ca unul care munceşte să primească bani mai puţini ca unul care nu munceşte
Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud consideră că în contextul aflării la guvernare a unor tehnocraţi se impune semnalarea unor lucruri care trebuie corectate, în special în zona legislaţiei muncii. De altfel, acesta a anunţat că propunerile în acest sens ale mediului de afaceri pe care-l reprezintă vor fi lansate public în perioada următoare.
„Aş vrea ca împreună să încercăm, mai ales că avem Guvern nou acum, guvern de tehnocraţi - care nu ar trebui să aibă nicio culoare politică şi cred că nu are - să semnalăm lucruri care trebuie corectate. Sunt foarte multe lucruri. Nu amintesc aici decât corecturile care trebuie făcute în legislaţie, în special. Bunăoară, legislaţia muncii, care promovează nemunca.
Vorbesc aici de situaţia din judeţul nostru, în care sunt cel puţin 3000-4000 locuri de muncă, dar noi plătim 2000 de şomeri, cum de altfel trimitem în şomaj absolvenţi de facultăţi, de şcoli, licee, printr-o simplă cerere şi nu este normal. Avem atâtea locuri de muncă libere, iar agenţii economici, care din fericire, sunt în creştere – economia judeţului nostru este într-o creştere sesizabilă – întâmpină problema lipsei forţei de muncă”, a precizat Vasile Bar, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, astfel de situaţii îngreunează dezvoltarea economiei, iar anumite instituţii publice, în loc să stimuleze munca, promovează şomajul. „Sunt foarte multe instituţii, care în loc să se lupte pentru mai bine, ele nu fac altceva decât să promoveze şomajul. E un lucru care efectiv pe mine, şi nu numai pe mine, mă deranjează”, a completat Vasile Bar.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie BN a ţinut să menţioneze că Leoni a fost nevoită să aducă, în producţie, vreo 900 de muncitori din sudul ţării şi alţi 800 de sârbi, însă şi alte companii precum RAAL, Comelf etc., au nevoie de forţă de muncă calificată. Acesta a mai spus că acordarea indemnizaţiei de şomaj sau a ajutorului social, plus subvenţiile din agricultură, au făcut ca un om care munceşte în fabrică sau în domeniul serviciilor să câştige mai puţin decât unul care nu munceşte, iar acest lucru nu este normal.
Citiţi şi:
- Vasile Bar, preşedinte CCI BN: Şomajul este artificial, pentru că sunt locuri de muncă
- Vasile Bar (preşedinte CCI BN): Forţa de muncă este principala problemă în economia judeţului. Plătim nemunca, iar firmele din judeţ nu au oameni să angajeze
- Un loc de muncă, pentru un trai decent
- Dumitru Alexandru Bar, bioenergetician: Terapii alternative. Sciatica
- Vasile Bar, despre ex-ministrul Botiş: Păcat că s-a încheiat primul lui mandat
Comentarii
Da... asta asa este, aveti perfecta dreptate, dar cine trebuie sa vada asta ?
Domnul Bar, vinovatia o poarta Statul Roman, ca da tot felul de ajutoare... celor care efectiv n-au muncit vreodata si nici nu vor sa munceasca nimic, nicaieri si se complac stand si urland prin balcoanele blocurilor , ori pe la portile primariei ... desi nu au contribuit niciodata, cu nimic la fondul de ajutor social !
Adaugă comentariu nou