Carte de logică scrisă de doi bistriţeni

În cadrul activității Cercului pedagogic la disciplinele socio-umane, în sala „Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a avut loc lansarea cărții apărute la editura Nominatrix - „Logică: compendiu, exerciții și teste pentru clasa a IX-a și Bacalaureat”, avându-i ca autori pe domnii profesori Brumărel Ciutan (Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița) și Adrian Balas (Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean).
Cu acest prilej, au luat cuvântul: Pintea Ioan – directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, conf. univ. dr. Horațiu Catalano, Traian Parva Săsărman – consilier, editura „Nomina”, prof. Angela Șteopan, prof. Brumărel Ciutan, prof. Adrian Balas.
Cartea, apărută la editura Nominatrix (2015), s-a bucurat de un larg interes în rândul profesorilor care predau disciplinele socio-umane și este conformă programei școlare în vigoare. Ca elemente de noutate am putea menționa următoarele: prezența capitolului „Societate și comunicare” (care apare în Programa Școlară, dar nu și în manualul utilizat la nivel național), elaborarea de exerciții pe baza competențelor specifice din Programă, precum și tratarea temei care ține de negociere și rezolvarea de conflicte.
Lucrarea de specialitate se adresează elevilor, profesorilor de liceul și, în egală măsură, tuturor celor interesați de tematica respectivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5