Nicolae Moldovan, primul în competiția pentru Primăria Beclean
Edilul în funcție, Nicolae Moldovan, este primul intrat în cursa electorală dintre cei șase candidați care și-au anunțat până acum aspirația la șefia administrației publice din Beclean. Cu 1290 semnături de susținere, primarul în exercițiul funcțiunii se înscrie marți, 19 prilie 2016, în competiția pentru obținerea celui de-al cincilea mandat consecutiv, împreună cu 21 de propuneri ale PSD pentru funcțiile de consilieri locali: Bogdan Tușa, Vasile Pop, Ioan Cârjac, Alexandrina Boroș, Veres Zoltan, Sever Bindea, Maria Munteanu, Titus Bilegan, Ioan Lazăr, Mihai Mariașiu, Radu Bezeriță, Emilian Bârtaș, Melania Abodi, Carmen Deiac, Doru Moldovan, Narcisa Iuănuțiu, Iosif Stanciu, Gheorghiță Urian, Rodica Halas, Nicolae Țilia, Cornel Deneș.
Potrivit Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, la Beclean și în alte localități urbane de rangul II și III, înscrierea candidatului pentru funcția de primar și a listei de propuneri pentru consiliul local și cel județean se face pe baza a 500 de semnături depuse la biroul electoral de circumscripție orășenească (articolul 49, aliniatul 2) până cel târziu cu 40 de zile înaintea datei alegerilor (articolul 46), adică până marți, 26 aprilie 2016.
Adaugă comentariu nou