Contestaţia UDMR pentru renumărarea voturilor de la Şintereag, respinsă
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 55 Şintereag a respins contestaţia formulată de UDMR Bistriţa-Năsăud, prin care a solicitat renumărarea voturilor dintr-o secţie din localitate, pe motiv că ar fi o diferenţă de 40 de voturi între lista de la Consiliul Judeţean şi cea de la Consiliul Local.
Potrivit preşedintelui BEC Şintereag, Sorana Cătescu, potrivit art. 95 din Legea 115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, întâmpinările se pot face doar în timpul operaţiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare şi totalizare a voturilor, precum şi de înregistrare a rezultatelor votării, la biroul electoral al secţiei de votare care hotărăşte de îndată. Dacă partidul nu ar fi fost mulţumit cu soluţia dată, se putea face o contestaţie în scris, care se prezenta preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, care elibera o dovadă de primire. Altfel spus, contestaţia a fost tardiv formulată, în aceste condiţii fiind respinsă definitiv.
Liderul UDMR BN, Decsei Attila, ne-a declarat că contestaţia a fost depusă în contextul în care, de obicei, votul obţinut de formaţiune este constant pe toate listele, iar dacă nu ar fi fost această diferenţă, UDMR ar fi avut un mandat de consilier local la Şintereag.
Adaugă comentariu nou