Încep nominalizările pentru titlul „Profesorul anului”. Vezi calendarul acţiunilor!

Asociaţia Argument derulează proiectul „Gala educației”, proiect care beneficiază de cofinanţare de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud. În cadrul evenimentului cultural va fi acordat titlul „Profesorul anului” unui număr de 10 cadre didactice, selectate din 30 de nominalizări, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Astfel, vor fi nominalizați câte 3 profesori pentru fiecare dintre secțiunile debutanți, educatori, învățători, profesori, ingineri, directori, directori educativi, performanță, voluntariat şi hobby. Cei 10 câștigători vor fi premiați în 5 octombrie 2016, cu ocazia Zilei Educației.

         În perioada iunie – iulie (termen limită este 29.07.2016), pot fi depuse dosarele celor nominalizați pentru activitatea și rezultatele din anul școlar 2015 – 2016 (CV-ul Europass; argumentația propunătorului; două recomandări din partea altor instituții/persoane fizice – altele decât propunătorul). În lun augist, dosarele vor fi evaluate în vederea selectării celor 30 de nominalizați finaliști – câte trei pentru fiecare secțiune. În data de 1 septembrie vor fi  comunicate numelor celor 30 de finaliști.

         Nominalizările pot fi făcute de unitățile de învățământ, Casa Corpului Didactic, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, consiliile consultative, Consiliul Județean al Elevilor, societatea civilă. Dosarele se depune la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, persoane de contact fiind desemnate Simona Konrady (președinte al comisiei de selecție) și Monica Buboly (responsabil comunicare)

         Evaluarea dosarelor va fi făcută de reprezentanți ai partenerilor de proiect, într-o comisie formată din 5 membri, pe baza unei grile aferente fiecărei secţiuni. Selecţia finală, pentru titlul de „Profesorul anului”, aparţine reprezentanților Asociației Argument, ai Bibliotecii Județene, ai Aletheia, ai  mass-media şi ai Consiliului elevilor.

Parteneri în proiect sunt Asociația Argument, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Librăriile Aletheia, Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, reprezentanți mass-media.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5