Singur, dar cu Dumnezeu

Volumul „Cinematograful singurătăţii”, apărut la Editura Neuma din Cluj-Napoca ( editor Andreea Hedeş), este mai întâi de toate un prelung cântec de slavă adresat Celui de Sus. Poetul Eugen Barz face casă bună cu preotul Eugen Barz astfel încât în atelierul de creaţie cuvintele capătă contur: „Aşezându-mi genunchii/ la rugăciune, / Dumnezeu mi-a zâmbit/ cu o rază de înger”.
În prefaţa cărţii, Horea Gârbea îl vede pe poet meditativ, blând, cu o poezie desprinsă din filosofie şi teologie.
Cartea este împărţită în trei capitole - „Binecuvântare”, David şi Batşeva” şi „Smerenie”, însă are unitate, ca un fir ce se ţese prin rugăciune. Cifra 3 poate face referire la Sfânta Treime, la fel cum Sfânta Cruce se face cu cele trei degete: „Mereu am ştiut/ că degetele dreptei mele/ au fost făcute/ în zi de sărbătoare,/ cu ele fac şi desfac/ semne de binecuvântare,/ pe care le înmulţesc mereu”.
O poezie în care îngerii se plimbă pe nori, iar poetul are şansa de a fi privilegiat având acces în grădina Celui de Sus: „Ascult norii cum se împerechează/ îmbulzeala îngerilor/ la cinematograful singurătăţii/ nu ţi se pare un semn?”. Este clar că harul scrisului vine prin înţelegerea şi acceptarea dumnezeirii în viaţa noastră: „A trebuit să mă hrănesc/ mai întâi cu trupul tău/ să devii hrană cuvintelor mele/ să te cânt în imn/ să vărs clepsidra veşniciei întreagă/ spre fericirea împreună”.
Poezia construieşte o casă a cuvintelor ce va fi calea spre mântuire, talanţii fiind înmulţiţi prin scris precum Hristos a înmulţit vinul la nunta din Cana Galileii: „După rugăciunea de seară/ vom păşi spre foişorul/ în care Maica Domnului va spune/ nuntaşilor/ să asculte de fiul său/ apoi vom cere să aţipim/ lângă floarea de crin/ a îngerului/ Gabriel.
Singurătatea „capăt mic de noapte” devine liniştea bună pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu, iar lumina parte a vieţii ce tresare „cu privirea/ spre ferestrele/ înnegrite de pori” aşteptând învierea: „sunt imaginea voastră/ cea fără îndoieli şi fără” umbre.
La Eugen Barz până şi poemele au o mamă care le mângâie şi cu care îşi împart, la fel ca oamenii, toate trăirile: „Între două versuri albe/ poemul acesta se abate pe la ţară/ să-şi vadă mama/ vorbesc amândoi/ despre medicamente/ vecini, neamuri/ despre cine a mai murit”.
Să vedem cum îl văd şi confraţii, ce aşează gânduri în carte. „Cartea are unitate, consistență și un farmec aproape păgân, deși este drapată în faldurile bibliografiei sacre…” Dan-Silviu Boerescu.
” Aş asemăna poezia sa cu zborul aeroplanelor uşoare şi performante care, eliberate de la sol, îşi creează propria traiectorie, „interpretând” în deplină libertate intervalul dintre cer şi pământ.” Ioan Pintea. ”E vorba în cartea de faţă de o lirică introspectivă şi totodată retrospectivă, poezía religioasă fiind ba discretă da directă adresată Divinului, poemele fiind o lungă, perpetuă autodefiniţie şi autodefinire a supremei credinţe.” Christian W. Schenk. ”Dacă ar fi să mă spovedesc părintelui Barz, prilej unde minciuna, dar nici măcar jumătăţile de adevăr nu sunt îngăduite, aş mărturisi, fără să ezit, că este poet” Lucian Vasilescu. ”Este o poezie adevărată care reuşeşte să iasă din încorsetarea aproape inevitabilă a mediului din care provine, amplificând cu fiecare capitol senzaţia de zbor, de înălţare” Gelu Vlașin.
O poezie modernă în care-l putem privi, ca într-o oglindă, pe Eugen Barz.
Eugen Barz s a născut la Săliştea Nouă şi este preot ortodox. A fost protopop al Călăraşiului, iar acum locuieşte la Madrid, unde activează ca preot paroh pe seama nou-înfiinţatei Parohii Ortodoxe Române “Sf. Mc. Anastasia Romana” din Parla, din 2011.

A debutat în revista Luceafărul de dimineaţă în anul 2010, iar editorial în volumul colectiv Poetic@ al Cenaclului Literar Lira 21. A colaborat cu versuri şi proză la mai multe publicaţii din România şi Spania. În volum propriu premiera se face acum, prin ”Cinematograful singurătății”.
Volumul va fi lansat marţi, de la ora 18.00, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.