Drum ca-n palmă pentru comunitatea din Bretea
Mar, 10/04/2016 - 14:11
Investiţii de aproape 4 milioane lei au fost făcute pentru mica, dar harnica şi frumoasa comunitate de la Bretea, acolo unde-şi duc traiul puţin peste 100 de locuitori ai comunei Şieu Odorhei.
Peste 600.000 lei au fost investiţi în reţeaua de apă, iar marţi a fost recepţionat proiectul de modernizare a drumului comunal 28, în lungime de aproape 5 km. Valoarea investiţiei, finanţate de Guvernul României, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (cunoscuta Ordonanţă 28/2013), se ridică la 3,2 milioane lei. Lucrările au fost executate de SC Caterpilar SRL.
„E un nou moment de bucurie, atât pentru mine, cât şi pentru această mică comunitate din Bretea. În urma proiectului depus de către Primăria Şieu Odorhei, pe PNDL, s-au finalizat lucrările pe aproximativ 5 km de drum comunal, o lucrare mai complexă, pentru că sunt multe diguri, sprijiniri de maluri, colectare torenţi, poduri mari şi podeţe. E o lucrare de aproximativ 32 miliarde lei vechi. Mă bucur că au reuşit în timp util să finalizeze lucrarea pentru că au venit notificări de la Guvern că nu mai sunt bani pentru lucrări în PNDL, iar lucrările care nu sunt finalizate vor stagna pentru o anumită perioadă (...) Rămâne ca echipa de la Primăria Şieu Odorhei şi din Consiliul Local, pe alte tipuri de finanţare – ori PNDL, ori Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, ori din fonduri proprii – în perioada următoare să găsească soluţii pentru reţeaua de canalizare. Cred că această comunitate frumoasă, din Bretea, cu oameni harnici, are condiţiile civilizate de viaţă, pot să se deplaseze mai uşor spre reţeaua de drumuri modernizate, pentru că de aici ies în DJ 151, iar de acolo se duc în DN 17 sau în DN 15A”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, la recepţia lucrărilor.
Şeful administraţiei judeţene l-a felicitat atât pe primarul Sorin Sfintean, cât şi pe viceprimarul Gheorghe Reman, Consiliul Local, firma de construcţii, proiectantul, pe dirigintele de şantier pentru calitatea lucrărilor.
Primarul Sorin Sfintean a precizat că proiectul a început în 2014, iar într-un timp scurt, a fost dus la bun sfârşit, în folosul oamenilor de la Bretea. „În continuare, încercăm să realizăm un Cămin Cultural, cu ajutorul bunului Dumnezeu. În anii următori, satul Bretea va fi foarte populat”, a menţionat primarul comunei, mizând pe o reîntoarcere la vatră a locuitorilor. De asemenea, vicperimarul Gheorghe Reman, om de-al locului, a spus că această comunitate merita o astfel de investiţie, pentru hărnicia de care dau dovadă locuitorii. „Eu şi oamenii din localitatea Bretea ne bucurăm cel mai mult pentru că de 2-3 ani s-a tot vehiculat că va fi asfalt, că va fi apă – alţii au spus că nu vor fi. Greutăţi am avut împreună, şi de multe ori poate am fost foarte dur cu locuitorii din comunitatea Bretea, dar zic că a meritat”, a spus vicperimarul din Şieu Odorhei.

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele Florin Rusu, preot la Parohia Ortodoxă Română Năsăud I, cu hramul „Sfântul...
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.























Adaugă comentariu nou