În comuna Şieu Odorhei reţeaua de apă potabilă prinde contur
Primarul comunei Şieu Odorhei, Sorin Ioan Sfintean, este optimist în privinţa apei potabile care va ajunge, în curând, în casele gospodarilor din satele Coasta, Şieu Odorhei, Şirioara şi în celelalte aşezări. În prezent, cei care circulă pe DJ 151, în satul Coasta întâlnesc utilaje care lucrează la introducerea reţelei de apă potabilă. Lucrarea, începută cu câteva luni în urmă, a demarat în satul Chiraleş şi, paralel cu drumul judeţean 151, a trecut prin Şirioara, apoi prin satul Coasta şi, în final, în Şieu Odorhei. Deocamdată este vorba de reţeaua stradală, ulterior şi gospodarii vor putea beneficia de apă potabilă în propriile gospodării. Nu vor fi omise niciuna dintre aşezările comunei Şieu Odorhei, respectiv, şi satele Bretea, Agrişu de Jos, Agrişu de Sus, ne asigura primarul Sfintean, preocupat ca apa potabilă să ajungă cât mai repede în casele cetăţenilor.
Un alt obiectiv de mare importanţă pentru comună îl constituie drumurile. Primarul Sfintean ne-a spus că, conform Ordonanţei 577, a fost alocată suma de 4 miliarde lei, la care se mai adaugă 1 miliard lei din bugetul local pentru a face joncţiunea, drum modernizat şi asfaltat, de la Drumul Naţional, prin Şieu Cristur, peste podul care traversează Şieul, până în satul Coasta, la DJ 151. Se ştie că, în urmă cu câţiva ani, a fost dat în folosinţă un pod peste râul Şieu. Porţiunea de drum care trece prin Şieu Cristur şi Coasta fiind neasfaltată, iată că s-au găsit fondurile necesare pentru ca 4,8 km de drum să fie modernizaţi. Şi, tot la capitolul drumuri, în perspectivă, va fi asfaltat drumul de la Agrişul de Jos spre Şieu Odorhei, pe o porţiune care măsoară 2,5 km.
În perioada următoare, ne spune edilul şef al comunei Şieu Odorhei, printre obiectivele prioritare ale administraţiei locale se află şi reabilitarea Căminului Cultural din Agrişu de Jos. Sătenii de aici au nevoie de un locaş pentru diferite manifestări cultural-artistice ori de altă natură.
În comuna Şieu Odorhei a început recoltatul grâului. Până în prezent, zona a fost ferită de calamităţi, ploi abundente ori grindină. Atât culturile de cereale păioase, cât şi prăşitoare, în special porumb, arată bine, primarul fiind încrezător că în acest an se vor obţine producţii bune. Cum spuneam, a început recoltatul grâului. În zonă Carmolact Monor, o prestigioasă firmă de procesare a laptelui dispune aici de sute de hectare de culturi. După recoltarea furajelor, amintim că firma din Monor are un efectiv de peste 900 capete bovine, a început şi campania de recoltare a grâului. Semne bune anul agricol are şi pentru firma din Monor, dar şi pentru fermierii din comuna Şieu Odorhei.
Citiţi şi:
- Sorin Sfintean (Şieu Odorhei): Mandatul de primar nu se măsoară în anii de administraţie, ci în proiectele accesate şi realizate
- Şantierele din comuna Şieu Odorhei – un examen pentru cei aleşi
- Priorităţile primarului Sorin Sfintean de la Șieu Odorhei: Modernizarea drumurilor locale, extinderea şi dotarea unităţilor de învăţământ şi cultură
- O reţea de drumuri modenizate prinde contur în Şieu Odorhei
- Şcoala cu 32 de elevi de 10 devine şi europeană
Adaugă comentariu nou