Universitatea Ecologică îşi deschide porţile pentru o nouă generaţie.Preşedintele Moldovan: În judeţul nostru, avem peste 2000 de studenţi

Centrul Bistriţa al Universităţii Ecologice şi-a deschis oficial anul universitar, la Casa de Cultură a Sindicatelor, fiind cea de a patra instituţie de învăţământ superior din judeţ în care studenţii şi cadrele universitare pornesc pe drumul cunoaşterii.

Am avut bucuria să particip la cea de a patra deschidere a unui an universitar la noi în județ, de această dată, la Extensia Universității Ecologice din București.

Alături de Universitatea Babeș-Bolyai cu cele două extensii de la Bistrița și Năsăud, cu cea a Universității Tehnice și cea a Universității Ecologice din București, în județul nostru avem peste 2000 de studenți. Încet, încet, județul nostru devine un loc în care tinerii au oportunități de învățământ superior tot mai aproape de casă. Cât va depinde de mine, ca om și ca ales local, voi susține orice proiect prin care tinerii bistrițeni pot beneficia de învățământ de calitate! Le doresc tuturor mult succes în noul an universitar!”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean, prezent la evenimentul festiv.

Prof. univ. dr. Alexandru Ţiclea, vicepreşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, a reiterat faptul că necesitatea perfecţionării tinerei generaţii şi implementarea în învăţământul universitar a noilor necesităţi pentru economia naţională şi societate sunt deziderate pe care Universitatea Ecologică le implementează în pregătirea studenţilor. Deputatul Daniel Suciu a menţionat necesitatea pregătirii continue pentru meseriile necesare pieţei muncii.

Directorul Centrului Bistriţa a Universităţii Ecologice, Alexandru Câţcăuan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, a făcut un expozeu în care a precizat că sunt încrişi în total 357 studenţi, din care în anul I sunt 193, la trei facultăţi – cea de Drept, Ştiinţe Eonomice şi Ştiinţele Comunicării. Acesta s-a arătat mulţumit de faptul că anul acesta a depăşit anul 2011 şi s-au întrecut pe ei înşişi, fapt ce denotă calitatea şi seriozitatea învăţământului desfăşurat la Centrul Bistriţa.

Au dat curs invitaţiei directorului Centrului Bistriţa, Alexandru Câţcăuan, protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican – care le-a spus tinerilor că niciodată nu e prea târziu să iubeşti, să ierţi şi să înveţi, dar şi câteva zeci de studenţi. 

Comentarii

10/10/16 09:17
Vizitator

Despre ce vorbim? Un numar de 2000 de studenti la Bistrita e o picatura in ocean. La Cluj invata 80.000 de studenti (cat populatia Bistritei). Dintre acestia, peste 40.000 numai la Universitatea "Babeș-Bolyai". Sigur, nu trebuie sa comparam Bistrita cu Clujul. Dar si in centre universitare mai mici lucrurile se prezinta mai bine. La Universitatea "Transilvania" din Brasov invata anual peste 20.000 de studenti, iar la Universitate "Lucian Blaga" din Sibiu, numarul studentilor trece de 16.000. Pana si la Universitatea "1 Decembrie" din Alba-Iulia sunt peste 5000 de studenti. Bistrita ar putea ajunge usor la peste 5000 de studenti daca s-ar construi un campus universitar modern, prevazut cu spatii de invatamant si cercetare dar si cu camine studentesti, care sa adune laolalta extensiile universitare imprastiate in tot orasul in spatii improvizate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5