Lor, așa cum trăiesc în sufletele noastre

Credința în Viața de Apoi, convingerea creștinilor că o dată cu moartea nu se încheie decât o etapă, cea a vieții pământești, este motivul pentru care cimitirele s-au umplut cu flori, lumânări și rugăciuni pentru cei dragi plecați dincolo, spre amintirea lor așa cum au fost, cum au rămas și trăiesc în sufletele noastre. Săvârșirea rugăciunilor pentru cei morți se ține în Ardeal în diferite momente din an, cum sunt sâmbetele din Postul Mare sau zilele de 1 și 8 noiembrie. Dacă în majoritatea localităților Luminația este la 1 noiembrie, în unele locuri precum Ciceu-Giurgești, Dumbrăveni, Negrilești, Breaza, Purcărete, Măluț, Cristeștii-Ciceului, ruga pentru cei adormiți întru Domnul se ține după vechea tradiție ortodoxă, peste o săptămână, în 8 noiembrie, știut fiind faptul că Sfinții arhangheli Mihail și Gavriil mijlocesc înaintea lui Dumnezeu nu doar pentru cei vii, ci și pentru cei morți.
Îngrijirea pentru suflet, în perspectiva vieții viitoare, constituie una dintre preocupările de bază ale creștinului. După moarte, nimeni nu mai poate lucra nimic pentru propria sa mântuire, fiindu-i de folos numai rugăciunile Bisericii și ale celor rămași în viață. De aceea, se dă de pomană, se aprind lumânări în biserici și pe morminte, se țin parastase și se fac pomeniri pentru sufletele celor plecați pe drumul fără de întoarcere, pentru acestea fiind rânduite anumite zile speciale pe parcursul anului cum ar fi, de pildă, sâmbetele din Postul Mare (exceptând Sâmbata Mare). Sunt gesturi de respect pentru cei adormiți întru Domnul, un semn că n-au fost uitați, că amintirea lor rămâne neștearsă în sufletele celor vii. Potrivit religiei creștine, ziua de sâmbătă din cursul anului este închinată morților, întrucât Mântuitorul Isus Hristos, răstignit în Vinerea Mare, a stat sâmbăta în mormânt, înviind duminica.
An de an, Luminația aduce în cimitire mii de credincioși, împreună cu preotul care rostește rugăciuni și cântări pentru sufletele celor adormiți întru Domnul: "Cu Sfinții odihnește, Hristoase, sufletele robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare, ci viață fără de sfârșit". Domnește o atmosferă de adâncă evlavie, de meditație existențială axată pe conștientizarea coordonatei esențiale a demnității de creștin, și anume a faptului că toți suntem trecători și că odată cu sfârșitul vieții trupești începe o nouă viață.