Pactul pentru BISTRIȚA-NĂSĂUD așteaptă să fie semnat
Ieri , 1 Decembrie, am propus tuturor candidațiilor la Parlamentul României să semneze Pactul pentru Bistrița-Năsăud. Acesta este un angajament de loialitate față de bistrițeni, în baza căruia se angajează că, pe durata întregului mandat, să pună interesele județului Bistrița-Năsăud -înaintea intereselor persoanale și a celor de partid. Chiar dacă până acum nu au făcut acest lucru, parlamentarii trebuie să-și amintească permanent pe cine reprezintă, cine i-a trimis acolo.
Astăzi, la evenimentul pe care l-am organizat pentru semnarea “Angajamentului de Loialitate” nu s-au prezentat decât candidații PMP. Am primit câteva scuze pentru neparticipare sau, nu am primit niciun răspuns.
Incerc să înțeleg de ce candidații bistrițeni la Parlamentul României nu au ajuns, poate din cauza programului de campanie aglomerat, poate că mai doresc să aprofundeze documentul sau poate că nu l-au primit. Nu încerc să le găsesc scuze, dar doresc să cred că niciunul dintre aceștia nu urmărește în următorul mandat altceva decât binele bistrițenilor care l-au trimis în Parlament.
În următoarele zile o să mă asigur că acest document ajunge la fiecare candidat, o să le transmit prin email, Facebook sau chiar o să le duc personal. Mă aștept ca, cel puțin candidatii PNL, PSD si USR care spun că doresc schimbarea clasei politice și promovează o altă atitudine, să semneze acest angajament față de județul Bistrița-Năsăud.
Puteți afla care sunt candidații la Parlamentul României care au semnat acest document accesând pagina Facebook: https://www.facebook.com/pactulpentruBN/
Citiţi şi:
- PMP: Propunem “Pactul pentru Bistrița-Năsăud”. Invităm toţi candidaţii la alegerile parlamentare să semneze acest document
- Presedintele Radu Moldovan: Eu am semnat Pactul pentru bunăstarea românilor, garanția creșterii nivelului de trai!
- Ipocrizie, Minciună și Interese Ascunse
- Deputatul Doina Pană: Haideţi să semnăm Pactul pentru bunăstarea românilor!
- PSD BN: Mulțumim celor peste 300.000 de români care au semnat Pactul pentru bunăstare!
Comentarii
Da, da..., un nou exercițiu al băgatului în seamă...! Cate promisiuni și-a respectat Băsescu?! ”Trăim bine...” fără el și acoliții săi!
Sa inteleg ca numai domnii din poze candideaza ? Altii nu mai sunt ? No ...sa vi se gate pasta din pix in cazul asta !
Adaugă comentariu nou