Magia sărbătorilor de iarnă a luat sfârşit la Palatul Administrativ. Urmează proteste !
Mie, 02/01/2017 - 13:26
Ultimele ornamente de iarnă sunt ridicate la această oră din Piaţa Petru Rareş. Bistriţeni, de toate vârstele, s-au bucurat de frumuseţea luminilor, timp de două luni.
Piaţa va căpăta, la fel ca zilele trecute, altă destinaţie. De la ora 15.00, în fața Instituției Prefectului va fi protest.
Bistrițenii au început să iasă în stradă de sâmbătă, protestânt împotriva adoptării ordonanţelor de urgenţă privind modificarea Codului penal şi a graţierii unor pedespe, numărul participanților ajungând aseară la 50. Aceştia şi-au început protestele în fața Instituției Prefectului și au mers până în fața sediului PSD.
Citiţi şi:
- În faţa Palatului Administrativ se scandează: Nu vă fie frică/staţi la căldurică/ strada se ridică!
- Magia sărbătorilor de iarnă, la Palatul Administrativ. Președintele Radu Moldovan, ajutat de un copilaș, a aprins luminițele din Piața Petru Rareș. Militarii au impresionat cu torțele aprinse
- A şaptea zi de proteste la Bistriţa
- Magia sărbătorilor de iarnă a ajuns mai repede la Palatul Administrativ
- La mulţi ani, CARMEN TODERAŞC, şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului B-N!

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 07:46
ELENA M. CÎMPAN: Revistele școlare Cultura
„Nu arunca diamante în calea porcilor”, spune o vorbă românească, și ea ne atrage atenția, cu...
Comentarii
Ioana Vilculescu -
Dum, 09:55
Multumiri,parinte,pentru incurajarea oferita in ceasurile acestea atat de tulburate de necredinta...
mmpjj -
Sâm, 14:42
Este deosebit modul în care cercetarea istorică reușește să readucă la viață documente și oameni...
Bistrița s-a clasat pe locul 7 din 972 orașe participante în competiția europeană a mersului pe jos!
Dorel de Bistrita -
Sâm, 10:46
... La statul la coada la " Biroul de somaj "... si la aruncatul cu privirea ... pe fereastra... !
io -
Vin, 16:21
Mi-a plăcut ideea că excelența la matematică nu depinde doar de talent, ci și de perseverență,...
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Aniversări
La popas aniversar - 27 septembrie - transmitem gândurile noastre bune doamnei profesor Ana Capotă, directorul Școlii Gimnaziale Livezile.
În zi de naştere, îi dorim artistului, sculptorului MAXIM DUMITRAŞ, director al Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi, multă sănătate, energie,...
Cele mai sincere urări de sănătate, împliniri şi bucurii, în zi de naştere, d-nei CLEOPATRA LORINŢIU, diplomat, scriitor, îndrăgit realizator de...























Adaugă comentariu nou