La mulţi ani, Beclean! Primarul Nicolae Moldovan şi beclenarii, gazde bune pentru oaspeţii din ţară, China şi Polonia
La 782 ani de la prima atestare istorică, Becleanul este în sărbătoare cu prilejul celei de-a XV-a ediţii a Zilelor oraşului. Timp de trei zile, în Piaţa mare a oraşului şi la Băile Figa, beclenarii de pretutindeni, dar şi prieteni din ţară şi din străinătate, petrec momente festive la manifestările programate de organizatori.
„În numele oraşului Beclean vreau să vă mulţumim pentru că aţi răspuns invitaţiei noastre. Este un moment mai aparte, suntem la a XV-a ediţie şi, mai mult decât atât, avem şi câteva delegaţii importante care vizitează oraşul şi nu numai, fac o activitate complexă. Vreau să mulţumesc oficialităţilor judeţului Bistriţa-Năsăud, anul acesta nu au avut timp până s-au organizat cei de la Guvern, dar vom avea ocazia să-i invităm la alte ediţii”, a declarat, la momentul inaugural, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, senatorul Ioan Deneş, deputatul Ionuţ Simionca, şefi ai instituţiilor deconcentrate şi ai instituţiilor militarizate din subordinea MAI, preoţi, oameni de cultură ai locului, dar şi zeci de beclenari au fost alături de oficialităţile locale la deschiderea Zilelor Becleanului, găzduită, în premieră, de amfiteatrul în aer liber din Parcul oraşului.
Reprezentanţii Institului Confucius din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi delegaţia oficială poloneză din Regiunea Myslenice şi din oraşul înfrăţit Siepraw şi din localitatea Pcim (n.n. – care ar putea deschide relaţii de prietenie cu comuna Budeşti), au dat culoare momentului festiv, atât prin mesajele lor. „Putem să discutăm despre relaţiile care sunt între ţările noastre, relaţii economice, culturale, din toate domeniile, dar cele mai importante relaţii care se stabilesc sunt cele interumane. Putem să ne vizităm reciproc, dumneavoastră să veniţi în Polonia, noi în România. Vă mulţumim pentru invitaţie şi vă dorim toate cele bune cu ocazia Zilelor oraşului Beclean”, a declarat primarul de la Pcim (Polonia), Piotr Hajduk.
„Astăzi am venit la Beclean pentru a semna un contract de colaborare cu Colegiul Naţional „Petru Rareş” pentru introducerea limbii chineze în curricula şcolară, ca limba a doua. Colaborarea cu Colegiul este de ceva timp şi limba chineză se studiază la Beclean. Sper ca tot mai mulţi elevi din Beclean să aleagă limba chineză şi, poate să vină în China”, a declarat directorul Institutului Confucius din cadrul UBB, Xia Junsuo.
„Vă mulţumesc pentru căldura cu care ne-aţi primit, dar aţi şi exageraţi puţin. E mult prea multă căldură sufletească a celora care ne primiţi astăzi la Beclean. Mă bucură să vă revăd, sunt aici la Beclean ca acasă. E un oraş care arată că atunci când există o comunitate unită, dublată de o administraţie eficientă, el poate înflori. Becleanul s-a schimbat profund în ultimii ani, din toate punctele de vedere şi eu cred că poate fi un exemplu pozitiv pentru multe alte administraţii, în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană, atragerea unor investiţii finanţarte cu fonduri europene, guvernamentale sau de altă natură, cu o singură excepţie – acest DN 17 care deja încurcă Becleanul – lucrurile sunt extraordinare. Sunt convins că în continuare Becleanul îşi va schimba faţa în bine”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.
În context, Emil Radu Moldovan a salutat cele două delegaţii invitate, precizând că de la fiecare dintre aceşti parteneri administrativi judeţul are ce învăţa, fie la modul în care Polonia a reuşit să se dezvolte prin atragerea de resurse, fie de la Provincia Hunan cu care Bistriţa-Năsăud are o relaţie de parteneriat, în contextul în care acolo au sediul 150 din primele 500 de companii ale lumii.
Una peste alta, preşedintele CJ le-a urat beclenarilor să aibă trei zile cu soare în care să se destinsă şi să-şi îmbucure sufletele prin participarea la evenimentele pe care autorităţile locale din Beclean le-au pregătit.
În cadrul deschiderii oficiale, artişti de toate vârstele din Regiunea Myslenice au prezentat momente artistice cu dans, cântec, atmosfera fiind întreţinută de fanfarele din Siepraw şi Pcim. Ulterior, toţi participanţii au fost invitaţi să deguste produsele şi băuturile tradiţionale ale prietenilor din Polonia.
Vineri după-amaiza au debutat competiţiile sportive, şi anume „Cupa oraşului Beclean” la fotbal şi concursul de înot „Cupa Beclean”, seara fiind programat un concert de fanfare şi un spectacol folcloric cu ansamblurile „Someşul”, „Păuniţa” Sângeorz Băi şi „Someşana” Dej, alături de interpreţi renumiţi de muzică populară.
Vezi programul pentru zilele de sâmbătă şi duminică
Programul zilei de sâmbătă, 1 iulie:
09.00 – 11.30 – Concurs de atletism Cupa Zilele Oraşului Beclean ,,În Ţinutul Haiducilor"
- alergare pe categorii de vârsta fete şi băieţi
- categoria 1 : ani de naştere 2006- 2007 şi mai mici distanţa 600 metri
- categoria 2 : ani de naştere 2005-2004 distanţa 800 metri
- categoria 3: ani de naştere 2003- 2002 distanţa 1000metri
- categoria 4 : ani de naştere 2001-2000 distanţa 1200 metri
- categoria 5 : ani de naştere 1999-1998 si mai mari distanţa 1400 metri
Amplasament: Parcul Central
12.00 – Festivitatea de premiere Concurs de atletism Cupa Zilele Oraşului Beclean ,,În Ţinutul Haiducilor"
Amplasament: Parcul Central
10.00 – 16.00 – Fotbal – Cupa oraşului Beclean
meciuri din grupe
Amplasament: terenul sintetic Corăbean
terenul sintetic Băile Figa
11.00 – 20.00 – Activităţi şi acţiuni cu delegaţia oficială poloneză din regiunea Myslenice şi din oraşul înfrăţit Siepraw
11.00 – 14.00 - Concurs de desene pe asfalt şi patinaj pe role
Amplasament: Zona centrală a oraşului
17.00 – 19.00 – Concert de fanfare
Amplasament: Parcul Central
fanfara din SIEPRAW (POLONIA),
fanfara din PCIM (POLONIA)
18.00 – 20.30 - Spectacol folcloric
Amplasament: scena din Piaţa Mare
Ansambluri folclorice:
ansamblul CUNUNIŢA Beclean,
ansamblul DOINA REBREI Rebra,
ansamblul BALTAGUL Monor,
Interpreţi de muzică populară
20.30 – 21.00 – Formaţii locale
Amplasament: scena din Piaţa Mare
Dans modern
21.00 – 24.00 - Spectacol de muzică uşoară
Amplasament: scena din Piaţa Mare
21.00 – 22.00 – NICO
22.00 – 23.00 – VESCAN
23.00 – 24.00 – MANDINGA
Programul zilei de duminică, 2 iulie:
9.00 – 12.00 – Slujbe religioase
9.00 – 11.30 – Semifinalele şi finala Cupei oraşului Beclean la fotbal
Amplasament: terenul sintetic Băile Figa
11.30 – Decernarea premiilor Cupei oraşului Beclean
Amplasament: terenul sintetic Băile Figa
13.00 – 15.00 – Activităţi şi acţiuni cu delegaţia oficială poloneză din regiunea Myslenice şi din oraşul înfrăţit Siepraw
17.00 – 19.00 – Concert de fanfare
Amplasament: Băile Figa
fanfara din SIEPRAW (POLONIA),
fanfara din PCIM (POLONIA)
18.00 – 20.30 - Spectacol folcloric
Amplasament: scena din Piaţa Mare
Ansambluri folclorice:
ansamblul SOMEŞANA Năsăud,
ansamblul maghiar ALMA VIRAG
ansamblul MARA Sighetu Marmaţiei
SERGIU VITALIAN – VAIDA şi Nănaşii,
20.30 – 21.00 – Formaţii locale
Amplasament: scena din Piaţa Mare
GEO
21.00 – 24.00 – Spectacol de muzică uşoară
Amplasament: scena din Piaţa Mare
21.00 – 22.00 – ANDA ADAM
22.00 – 23.00 – TAXI
23.00 – 24.00 – ALINA EREMIA
24.00 – Focuri de artificii – Închiderea ,,Zilelor oraşului Beclean”
https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/1872180806366180/
Citiţi şi:
- NICO, VESCAN, MANDINGA, ALINA EREMIA, ANDA ADAM, TAXI la ZILELE ORAŞULUI BECLEAN. Program complet
- NICO, VESCAN şi MANDINGA au petrecut la Beclean. Sărbătoarea continuă şi azi
- Vezi programul Zilelor oraşului Beclean, din 6 – 8 iulie!
- Ştefan Bănică Jr., cap de afiş la Zilele oraşului Beclean. Vezi programul complet al celor trei zile de sărbătoare!
- Hai la sărbătoarea Becleanului!
Adaugă comentariu nou