Fonduri europene pentru restaurarea Castelului Posmuş!

Consiliul Judeţean va aproba, în şedinţa ordinară de luni, proiectul „Reabilitarea şi instaurarea Castelului din localitatea Posmuş” în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. În luna august urmează să fie semnat contractul de finanţare cu ADR Nord-Vest, valoarea totală a proiectului fiind de peste 21 milioane lei.

         „În şedinţa de luni va fi ultimul proiect conform procedurilor, în care vor fi validate toate condiţiile pentru finanţare şi urmează ca în 30 de zile, dar în mod sigur ne vom strădui să fie mai repede, va fi semnat contractul de finanţare şi va începe achiziţia publică”, a declarat preşedintele CJ BN, în cadrul unei conferinţe de presă.

Valoarea totală a proiectului este de 21.782.530,24 lei (inclusiv TVA), contribuţia CJ BN fiind de 435.597 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile şi  2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Durata de implementare a proiectului este de 46 luni. Castelul din Posmuş este monument istoric de importanţă naţională fiind inclus în Lista Monumentelor Istorice din România. Propunerile de amenajare funcţională sunt subordonate caracterului de monument istoric. Castelul va fi deschis publicului larg, devenit destinaţie turistică. Conex activităţii turistice, spaţiile ansamblului vor fi funcţionalizate pebntru a găzdui un centru cultural, şi anume spaţii expoziţionale, ateliere participative de creaţie artistică şi etnografică, spaţii pentru conferinţe, spaţii muzeistice.

         În context, preşedintele CJ BN a menţionat că au fost transmise către ADR Nord-Vest şi ultimele clarificări, în vederea obţinerii finanţării  pentru reabilitarea celor două secţii externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă, mai exact de pe str. Alba Iulia şi str. Ghinzii.

.

Comentarii

27/07/17 15:31
barbier

FELICITĂRI.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5