Fonduri europene pentru Castelul de la Posmuş şi drumul Poarta Transilvaniei

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat, în cadrul unei emisiuni la AS TV, că două proiecte depuse pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 au trecut de etapa calificării administrative. Este vorba desore restaurarea Castelului Teleki de la Posmuş şi de drumul judeţean 172 D -  Poarta Transilvaniei, pe tronsoanele Colibiţa-Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului-Strâmba – Ilva Mică şi Ilva Mică-Ilva Mare.

„Pe mine mă bucură foarte tare că am trecut de calificarea administrativă la ADR Nord-Vest cu proiectul depus pe POR pentru modernizarea drumului Poarta Transilvaniei. Avem garanţia, am trecut la evaluarea tehnico-financiară a proiectului. Eu sper ca până-n vară să avem semnat contractul de finanţare. Altă veste bună este tot de la POR cu reabilitarea castelului de la Posmuş, de care se face vorbire de foarte mulţi ani”, a declarat preşedintele Moldovan.

În context, şeful administraţiei judeţene a menţionat că, pe parcursul vremii, Consiliul Judeţean nu a avut banii necesari unei investiţii de anvergură la Posmuş, costurile fiind estimate la peste 5 milioane euro. „Vrem apă sau castel? Îi lăsăm pe oamenii de la Câmpie cu animalele să moară de sete şi eu mă apuc de făcut castele? Nu vine cineva şi-mi dă o botă-n cap pe urmă? Castelul de la Posmuş este o valoare, dar dacă am avea cu ce. Mă bucur că am trecut de calificarea administrativă şi avem şanse foarte mari să obţinem finanţare, să reabilităm şi castelul de la Posmuş”, a punctat Radu Moldovan.

În cea ce priveşte reabilitarea drumului Poarta Transilvaniei, situaţia e diferită. În ceea ce priveşte cele 3 tronsoane depuse pentru finanţare europeană, Consiliul Judeţean a făcut licitaţia, pentru că legislaţia permite, în prezent fiind contestaţii, pentru fiecare din cei 3 câştigători, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Autorităţile speră că până se va ajunge la semnarea contractului de finanţare se va încheia şi problema contestaţiilor, incluisv la Curtea de Apel Cluj, dacă va fi cazul.

         „Primul tronson din lotul I, din DN 17, de la podul din Mureşenii Bârgăului până-n Colibiţa e contractul semnat din decembrie anul trecut.  Avem finanţare integrală şi promisiunea constructorului că până-n vara acestui an vom merge pe drum modernizat.

Pentru lotul II din tronsonul I, adică din Colibiţa până-n Miţa, actualizăm documentaţiile şi le depunem pe POR şi avem şanse mari să intrăm şi cu el. Lotul II, III şi IV e în contestaţie acum, sunt desemnaţi trei câştigători de către comisia de licitaţia, aşteptăm să vedem ce spune CNSC, cu finanţare de la Uniunea Europeană.

Am pregătit documentaţia şi este prioritate zero de la intrarea în Ilva Mare, lotul V, până la ieşirea din Lunca Ilvei, la Pepinieră, va fi depus pe PNDL şi sper ca ca anul acesta, cel târziu anul viitor, să fie făcut”, a menţionat Radu Moldovan.

 

 

 

Comentarii

15/02/17 13:55

sunt locuri la noi in tara care merita mult .. mult mai multa atentie din partea guvernantilor nostrii sau ai administratiei locale , ma bucura totusi ca vad exemple ca si acesta , putine dar sunt , ma bucur ca vin bani pentru modernizari !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5