Castelul Teleki din Posmuş va fi restaurat cu fonduri europene! Finanţare de 5 milioane de euro

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat în şedinţa din luna august a.c  un proiect de hotărâre privind stabilirea ultimelor detalii tehnice legate de reabilitarea primului castel din judeţ, Castelul Teleki din Posmuş, care va fi restaurat cu fonduri europene şi transformat într-un centru cultural.

“Este ultimul proiect care trebuie apobat de Consiliul Judeţean, conform procedurilor pentru validate. În maxim 30 de zile va fi semnat contractul de finanţare pentru lucrările de restaurare a Castelului de la Posmuş şi va începe achiziţia publică pentru realizarea acestui proiect”, a spus atunci preşedinte Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

CONTRACTUL A FOST SEMNAT ASTĂZI

Astăzi, preşedintele Radu Moldovan a anunţat faptul că respectivul contract de finanţare a fost semnat: „ Este vorba despre proiectul de modernizare a Castelului Teleki din Posmuș, comuna Șieu, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Transilvaniei! Durata de implementare a proiectului este de 48 de luni și la finalul proiectului, castelul va fi deschis circuitului turistic!

Valoarea totală a proiectului este de 21.78 milioane lei,din care 2% este contribuția Consiliului Județean, iar diferența este asigurată din fonduri europene nerambursabile!”, a spus Radu Moldovan.

În Bistriţa-Năsăud există 12 castele nobiliare, declarate monumente istorice, însă majoritatea au fost revendicate de rudele vechilor nobili. Cele mai multe se află într-un stadiu avansat de degradare, Castelul Teleki din Posmuş fiind primul din judeţ care va fi restaurat în întregime şi deschis publicului larg.

Proiectul ”Reabilitarea şi Restaurarea Castelului din localitatea Posmuş, judeţul Bistriţa-Năsăud” va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional – Axa prioritară 5, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud reuşind să obţină o finanţare de 4,8 milioane de euro.

După reabilitare castelul, care are cinci corpuri de clădire şi este cel mai frumos din Bistriţa-Năsăud, se va transforma într-un centru cultural şi va fi deschis publicului larg. El va fi amenajat pentru a găzdui ateliere de creaţie artistică, săli expoziţionale cu caracter muzeal, bibliotecă şi va avea o sală de expunere pentru carte veche, o sală de conferinţe, săli pentru întruniri şi primire turişti.

Clădirile castelului, construit la jumătatea secolului XVIII-lea, se află într-o stare avansată de degradare. Intervenţiile care se vor realiza cu fonduri europene vizează lucrări de consolidare, instalaţii noi, refacerea finisajelor, restaurarea componentelor artistice şi refuncţionalizarea întregului ansamblu ca destinaţie turistică.

Castelul de la Posmuş a fost construit la mijlocul secolulul al XVIII-lea în stil baroc de familia nobiliară Teleki. Pe laturi se aflau magaziile, grajdul şi închisoarea, în spate este clădirea principală a castelului, iar în faţă se afla bastionul de poartă construit în jurul anilor 1760. Bastionul, clădire în care se afla şi capelă, a fost folosit mai târziu ca casă de oaspeţi.

În 1823 conacul a fost afectat de un incendiu, iar reconstrucţia a durat şapte ani.

După anul 1945, proprietatea familiei Teleki a fost naţionalizătă şi clădirea a fost folosită ca sediu pentru Întreprinderea Agricolă de Stat.

După 1989 conacul a fost abandonat şi în 2002 a intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

 

Comentarii

14/11/17 13:17
vizitator

Înca din 2011, pe când la cârma CJ BN se afla Liviu Rusu, administraţia judeţeană anunţa că intenţionează să demareze reabilitarea castelului de la Posmuş , astfel că, CJ BN a alocat în acel an pentru acest proiect peste 1,9 milioane lei, din care circa 500.000 de lei doar pentru proiectare. Conform proiectului iniţial, obiectivul era reabilitarea, consolidarea, restaurarea şi conversia funcţională a Castelului din localitatea Posmuş în Centru cultural, turistic şi de agrement.
Ulterior, prin 2015 cand preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud era deja Radu Moldovan, acesta anunţa că un consorţiu format dintr-o universitate şi un institut din Bruxelles s-a arătat interesat pentru achiziţionarea castelului Teleki din Posmuş. Aceştia ar fi vrut să reabiliteze clădirea şi să transforme castelul într-un centru european unde să desfăşoare activităţi academice de cercetare. Pana la urma,totul s-a oprit la stadiul de intenţie.
Iata ca acum, reabilitarea castelului de la Posmuş, revine din nou pe tapet. Poate ca de data asta sa fie cu noroc.

14/11/17 16:04
Alfeu

Dintr-o ruină cum a fost, se va face o ruină elegantă. Mai bine demolat și folosiți banii mai cu folos.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5