Vasile Borş: La Maieru anul şcolar a început bine. În perioada următoare se vor investi peste 14 milioane de euro în comună

Debutul noului an şcolar a fost un succes pentru administraţia măiereană, mai ales că toate unităţile şcolare sunt renovate şi igienizate iar combustibilul solid pentru această iarnă este asigurat în proporţie de 100%. În ceea ce priveşte autorizaţiile de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, acestea există la toate şcolile din comună, doar două dintre unităţi, adică o şcoală şi o grădiniţă, nu au autorizaţie ISU dar şi aceasta este în curs de obţinere chiar dacă în viziunea edilului măierean aceste autorizaţii sunt o altă modalitate de: ”a stoarce bani de la administraţiile publice locale”. Ca şi noutate la Maieru, a început să funcţioneze o grupă de grădiniţă cu program prelungit şi, datorită numărului mare de cereri, Vasile Borş ia în considerarea ideea ca de anul următor să existe mai multe astfel de grupe mai ales că în comună urmează să fie construită încă o grădiniţă pe fonduri europene.

          În ceea ce priveşte administraţia şi atragerea de fonduri, primarul măierean se declară mulţumit de modul în care banii au venit către Maieru. Astfel că, Maieru va beneficia de fonduri europene pentru mai multe proiecte care deja au fost aprobate. Este vorba de un million de euro pentru reţeaua de canalizare, în afara Masterplanului judeţean, un million de euro pentru asfaltare de drumuri comunale pentru a se face legătura cu Poiana Ilvei, 1,5 milioane de euro pentru drumuri forestiere şi 500.000 de euro pentru modernizarea Căminului Cultural şi dotarea acestuia cu aparatură pentru cinematograf. Vasile Borş a ţinut să precizeze că acest proiect a obţinut cel mai mare punctaj la nivel naţional. De asemenea, este în pregătire şi urmează să fie finanţat un proiect european de peste 3 milioane de euro care vizează încălzirea tuturor instituţiilor publice din comună pe bază de biomasă, centrala urmând să fie amplasată în curtea liceului.

          În ceea ce priveşte Programul Naţional de Dezvoltare Locală, măierenii se pot lăuda cu două proiecte care au obţinut finanţare. Este vorba de un pod finalizat în valoare de 500.000 de lei şi de construcţia unui pod care urmează să intre în procedura de achiziţie publică pentru suma de 2,4 milioane de elei, iar câştigătorul licitaţie va trebui să întocmească şi proiectul tehnic şi executare a lucrării.

          Vasile Borş promite măierenilor că lucrurile nu se opresc aici ci vor continua până când localitatea pe care o conduce va putea fi numită, aşa cum îi place edilului să spună,”Municipiul Maieru”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5