Liga Florilor. CSM Bistriţa învinge Slobozia şi acumulează 15 puncte

Într-o sală arhiplină, avându-i ca spectatori şi pe componenţii lotului naţional de culturism şi firness, echipa de handbal feminin a reuşit să obţină toate cele trei puncte din partida cu AHCM Slobozia, contând pentru etapa a IX-a din Liga Florilor, scor 28-22 (15-11). În ultima partidă din acest an, CSM Bistriţa va juca în deplasare, sâmbătă 18 noiembrie, cu CSM Roman.

„E ultimul meci din 2017 şi încă nici nu am reuşit să ne obişnuim cu publicul şi cu sala, am jucat mai mult afară, însă mă bucur că am revenit acasă cu o victorie extrem de importantă pentru noi. 15 adunate într-un nou sezon 2017-2018, zic eu, că e un parcurs bun. Ne vom lua două-trei zile de pauză pentru că fetele au avut un program extrem de încărcat, iar apoi vom pregăti foarte bine meciul cu Roman şi, de ce nu, vom merge cu gîndul de a câştiga. Sper că accidentarea Magdei Paraschiv să nu fie una extrem de serioasă, deşi e cu recidivă. Le felicit pe fete. Avem o problemă, cred că nu suntem obişnuiţi să conducem şi chiar dacă sună a uşiară aroganţă, ar trebui să ne obişnuim că suntem buni şi că, în timpul jocului, datorită muncii pe care o depunem, şi conducem. Avem acolo un trac, la Galaţi am condus cu 10 goluri, astăzi cu 8, dar avem câteva momente de cădere. Le felicit pe fete că au reuşit să treacă peste nivelul de oboseală, pentru că a fost o programare la meciuri destul de ciudată”, a remarcat, la finalul partidei, Horaţiu Paşca.

Antrenorul principal al CSM Bistriţa a remarcat faptul că CSM Bistriţa nu a pierdut nicio partidă cu contracandidatele directe la obiectivele propuse pentru acest sezon competiţional. În clasamentul provizoriu, după nouă etape, Bistriţa este pe locul 5, cu 15 puncte şi îşi poate menţine această poziţie în funcţie de rezultatul de la Roman.

Cea mai bună marcatoare a CSM Bistrița în meciul de astăzi a fost Oana Chirilă, cu 9 reușite. Au mai adus victoria Alexandra Orșivschi ( 5 ), Szilvia Szabo (5), Magdalena Paraschiv (3), Laura Pristăvița (2), Almudena Rodriguez (1), Andreea Bărbos (1), Daniela Rațiu (1), Roxana Cîrjan (1).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5