Concert extraordinar de colinde la Beclean! La eveniment a participat și ÎPS Andrei Andreicuț
Joi, 12/07/2017 - 16:40
Becleanul a găzduit joi, 7 decembrie, un extraordinar concert de colinde! Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din oraș, sau "Catedrala" cum o numesc beclenarii, a fost umplută de bucuria vestirii Nașterii Domnului, cu ajutorul colindelor.
Zeci de coriști de toate vârstele au creat o atmosferă de sărbătoare, pe chipurile celor prezenți în Catedrală putând fi ușor citită frumusețea momentului.
Au fost invitate grupuri corale din tot cuprinsul Protopopiatului Ortodox Român Beclean, printre care din Căianu Mic, Agrieșel, Spermezeu, dar și ansambluri din Beclean de la Clubul Copiilor Beclean, Ansamblul Folcloric Someşul Beclean, Colegiul Național "Petru Rareș", sau alte instituții de învățământ sau ansambluri.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat și ÎPS Andrei Andreicuț, prefectul Ovidiu Frenț, primarul Becleanului Nicolae Moldovan, dar și numeroși alți beclenari.
Concertul "Cete de Îngeri coboară..." se află anul acesta la cea de-a VII-a ediție și a fost organizat de către Centrul Misionar Social Cultural "Sfântul Apostol Andrei" Beclean, din cadrul Protopopiatului Beclean.

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 7 al „Revistei ilustrate”, „foaie enciclopedică literară lunară” (an. I, din iulie 1898),...
Comentarii
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Astăzi, doamna Matilda Pascal Cojocărița își aniversează ziua de naștere.
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele DANIEL BOGDAN, preot la Parohia Ortodoxă Română Unirea 2 Bistrița.
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!























Adaugă comentariu nou