Slujba Sfântului Maslu, la Dumbrăveni
Lun, 12/11/2017 - 08:35
În Duminica a 27-a după Rusalii, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc întrunirea cercului pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului. Cu această ocazie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Dumitru Zinveliu din parohia Negrilești, care a îndemnat pe cei prezenți să cinstească ziua duminicii și să se roage cu credință astfel încât să se învrednicească să audă același glas mângâietor pe care l-a auzit cândva și femeia gârbovă din Evanghelia citită.
În încheiere, părintele paroh Leon Drăgan a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezență.
Pr. Iftimi Dan-coordonator cerc
Citiţi şi:
- Taina Sfântului Maslu, oficiată la Dumbrăveni de preoţii din zona Cetăţii Ciceului
- Preoţii din zona Năsăudului au slujit Taina Sfântului Maslu, la Dumitra
- Sfântul Maslu, săvârşit de 12 preoţi la Dumitra
- Un nou preot pentru comunitatea din Dumbrăveni
- Taina Sfântului Maslu, cu 12 preoţi, în Parohia Ilva Mare II

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Întinde-te numai cât ți-e plapuma!”, îi spune grijuliu un părinte copilului său, înainte de a...
Comentarii
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
La popas aniversar, adresăm preacucernicului părinte dr.
La ceas aniversar, îi adresăm preacucernicului părinte protopop OVIDIU IOAN SERMEŞAN, preot la Parohia Ortodoxă Năsăud III Blocuri, calde urări de...
În zi de naştere, adresăm cele mai sincere urări aniversare Preacucernicului părinte Iustin-Mihai Sermeșan - preot misionar la Protopopiatul Năsăud.
























Adaugă comentariu nou