Taina Sfântului Maslu, cu 12 preoţi, în Parohia Ilva Mare II
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit duminică, 20 mai 2018, în Parohia Ilva Mare II din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 11 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Cristian Lupşan, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Doru Plaian de la Parohia Rebra a vorbit credincioşilor despre rugăciune şi folosul ei în viaţa creştină. Părintele a subliniat că prin pomenirea celor dragi, aflaţi în suferinţă, în rugăciunea noastră, ea devine o manifestare a iubirii creştine.
Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc în Duminica a 4-a după Rusalii, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, în parohia Leşu II.
Date istorice – Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Ilva Mare
Parohia Ilva Mare a luat fiinţă la mijlocul secolului al XVI-lea. În anul 1775, episcopul Pavel Aron a sfinţit Biserica din lemn, care era situată peste Podul Curţii, pe locul Bocenilor, astăzi monument istoric păstrat în satul Pietriş.
Între anii 1880-1885 s-a construit actuala Biserică de zid sub îndrumarea preoţilor Iosif Bal şi Ieronim Slăvoacă. Scheletul iconostasului a fost realizat de Iosif Vogel, neamţ din Sighişoara, şi pictat de către Victor Simighielski din Blaj. Sfinţirea Bisericii a fost făcută în 26 octombrie 1885 de către vicarul Grigoriu Moisil împreună cu un sobor de preoţi.
Începând cu anul 2007, sub îndrumarea preoţilor parohi Cristian Lupşan şi Solovăstru Dănilă, s-au efectuat ample lucrări de renovare a Sfintei Biserici: înlocuire şarpantă cu ţiglă metalică, înlocuire geamuri şi uşi, renovare exterior, renovare interior, înlocuire sistem de încălzire, montare sistem de sonorizare, înlocuire pardoseală şi împrejmuirea curţii bisericii cu gard de beton şi plase de fier.
Din anul 2011 au început lucrările de instaurare a picturii bizantine (tempera grasă) de către pictorul Tuluc Damian, finalizate în anul 2015, lucrări efectuate cu sprijinul credincioşilor, autorităţilor locale, judeţene şi centrale. La data de 22 mai 2016, Biserica Parohiei Ilva Mare II cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost resfinţită de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
Sub păstorirea preotului Cristian Lupşan s-a ridicat începând cu anul 2008 o nouă casă parohială cu două apartamente, împrejmuită cu gard de beton. Din anul 2009 în cătunul Recele s-a construit o Biserică din zid de cărămidă, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, sfinţită la data de 10 noiembrie 2013 de către Înalpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
Citiţi şi:
- Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică
- Despre Preoție, tema Cercului preoțesc Ilva Mică întrunit la Lunca Ilvei
- Biserica din satul cu 13 credincioşi, resfinţită de Mitropolitul Andrei. Crucea Transilvană pentru primarul Someşan, Ordinul Sfântul Pahomie pentru părintele Blaga
- Eveniment preoţesc la Mocod. Gazdă, tânărul părinte paroh Grigore Ioan Vălean
- Cerc pastoral-misionar în parohia Parva
Adaugă comentariu nou