Elevii din Bistrița-Năsăud își aleg liderii!
Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud organizează, în data de 2.11.2018, la biblioteca Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, începând cu ora 14:30, alegerile pentru funcțiile vacante din Biroul Executiv, respectiv cele ale directorilor de departamente, în cadrul sesiunii plenare a Adunării Generale a CJE BN.
Ești dornic să schimbi ceva în sistemul de învățământ, să înaintezi demersuri spre reprezentarea nemijlocită a intereselor colegilor tăi? Atunci te așteptăm să îți depui candidatura, pentru unul dintre posturile vacante:
· Vicepreședinte (3 posturi);
· Secretar;
· Director al departamentului PR și comunicare;
· Director al departamentului Avocatul Elevului;
· Director al departamentului pentru învățământ profesional, tehnic și vocațional;
· Director al departamentului pentru învățământ gimnazial și teoretic.
Tot ce ai nevoie pentru a face parte din structura județeană de reprezentare este formularul de candidatură, declarația de neapartență politică, acordul parental (dacă ești minor), precum și o strategie de dezvoltare și un plan de acțiune bine puse la punct (doar pentru funcțiile de vicepreședinte și secretar) pe care le vei depune sub forma unui dosar în ziua alegerilor. De asemenea, te invităm să îți depui candidatura și în format online, pe cea mai nouă și interactivă platformă a Consiliului Elevilor: alegeri.consiliulelevilor.ro
Te așteptăm în comunitatea militanților pentru un sistem educațional centrat pe nevoile beneficiarilor săi principali: candidează în Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud, fii vocea colegilor tăi!
**documentele necesare dosarului pot fi găsite pe www.consiliulelevilor.com
Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud
Președinte, Daniel FLORE
Citiţi şi:
- Alegeri la Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud! Elevii, invitați să candideze pe posturile vacante
- Eşti membru PSD? Poţi să îţi depui candidatura, la partid, pentru parlamentare până marţi
- Ioan Oltean, despre candidatura lui Gheorghe Falcă:,,Deocamdată este o variantă, vom vedea care va fi realitatea”
- Senatorul Dobra: Comisia UNESCO susține promovarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor pe lista patrimoniului mondial
- E oficial, Antal Attila- a doua nominalizare UDMR pentru funcţia de subprefect
Adaugă comentariu nou