Aşa vor arăta microbuzele electrice ! Nicolae Moldovan: Becleanul devine un adevărat smartcity
Am văzut azi cum arată și cum funcționează câteva microbuze electrice, asemănătoare cu cele care vor circula începând cu anul 2019 și prin Beclean. Desigur, acestea din imagini sunt doar un exemplu, însă principiul de funcționare este similar celui din proiectele de mobilitate urbană, și anume alimentarea electrică. Vă subliniez că ambele proiecte de mobilitate urbană realizate cu fonduri europene vor contribui esențial la decongestionarea traficului din oraș, iar în total vor fi cumpărate 8 microbuze electrice care vor asigura transportul în comun pe raza Becleanului și în cartierele aparținătoare. Vor fi stații de încărcare electrică pe Valea Viilor, pe strada Codrului și la Băile Figa.
Sunt încrezător că mulți beclenari vor utiliza aceste mijloace de transport în comun și că astfel vom reuși să contribuim și la reducerea poluării. În plus, vom face în așa fel încât să oferim gratuitate pentru anumite categorii de cetățeni, pentru a încuraja astfel folosirea microbuzelor electrice de către multă lume.
Becleanul devine încet, dar sigur, un adevărat smartcity.
Nicolae Moldovan, primar al oraşului Beclean
Citiţi şi:
- Năsăudenii pot circula cu microbuzele electrice! Transportul public, funcțional!
- Primarul Nicolae Moldovan, la Gala Smartcities. Mesaj din Bucureşti: Vom transforma total orașul Beclean
- Lucrări avansate la depoul pentru autobuzele electrice!
- La Beclean, se construiește depoul pentru cele opt autobuze electrice!
- Depoul pentru microbuzele electrice de la NĂSĂUD, finalizat!
Adaugă comentariu nou