Ionuţ Zăgrean, dublu medaliat la Campionatele Naţionale de atletism, etapa I, în sală
La sfârşitul săptămânii trecute, la Bacău, au avut loc Campionatele Naţionale de sală, etapa I, seniori, tineret şi juniori I şi Campionatul Naţional Universitar, ediţia a 24-a. Campionatul Național Universitar de sală a fost organizat de Federația Sportului Școlar și Universitar şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Ştiințe ale Mişcării Sportului şi Sănătății, cu sprijinul Federației Române de Atletism, al Direcției Județene pentru Tineret şi Sport Bacău şi al Inspectoratului Județean Şcolar Bacău.
Atleţii de la CSM Bistriţa, antrenaţi de prof. Alina Cucerzan, au reuşit şi de această dată să se claseze pe podium prin Ionuţ Zăgrean, locul II la 1500 m şi la 800 m cu record personal, la tineret, iar Traian Musteaţă (LPS) locul II la 1500 m, la categoria juniori I. Felicitări!
Citiţi şi:
- Trei atleţi bistriţeni pe podium, în etapa a II-a a Naţionalelor
- Dumitru Florin Guţ, campion şi vicecampion naţional de atletism la juniori 3
- Debut promiţător! Patru medalii obţinute de atleţii bistriţeni, la Bacău!
- Felicitări! Alexandru Marica e vicecampion național la atletism, la juniori I!
- Atletism: Sebastian Tomoiaga, locul I la Campionatele Naţionale pentru juniori III
Adaugă comentariu nou