Sângeorzanul Ioan Dărăban, alături de Orchestra Naţională Simfonică a României, în SUA, în primul turneu al unei orchestre simfonice româneşti
Orchestra Naţională Simfonică a României a fost protagonista primului turneu al unei orchestre simfonice româneşti în Statele Unite ale Americii. Turneul din Statele Unite a avut în program şapte concerte, primele în Florida la Palm Beach, Miami şi Fort Myers, pentru ca apoi să continue la Detroit şi New Jersey, punctul culminant fiind la Lincoln Center din New York, unde invitat special a fost marele trompetist Wynton Marsalis.
Concertele l-au avut ca dirijor pe Cristian Măcelaru şi ca solist pe Adrian Ioniţă, cu excepţia celor de la New York, care l-au avut ca protagonist pe celebrul trompetist Wynton Marsalis. În data de 15 ianuarie, ansamblul Violoncelissimo condus de Marin Cazacu a susţinut un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale la Washington.
Orchestra Naţională Simfonică a României s-a înfăţişat publicului ca un loc de întâlnire pentru cei mai valoroşi membri din toate generaţiile Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, care prin mentalitatea lor profesională şi înalta ţinută artistică dublată de o considerabilă experienţă internaţională, reuşind să-şi asume rolul de ambasadori ai culturii române peste ocean. Printre membrii acestei orchestre, care ne-a făcut cinste localităţii noastre, Sângeorz-Băi, dar şi judeţului, a făcut parte şi Ioan Dărăban, fiu al acestei localităţi, care se înscrie pe linia atâtor alţi tineri care duc faima acestui colţ de ţară românesc.
Citiţi şi:
- Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, concert extraordinar în Biserica Evanghelică
- Biserica Evanghelică, concert extraordinar cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”
- RECITAL DE PIAN: MICHAEL ABRAMOVICH la Sinagoga Bistriţa
- Deputatul Robert Sighiartău, la New York: România e apreciată de SUA, pentru Diaspora românească!
- După 5 ani, ANITA HARTIG vine de la Opera de Stat din Viena să cânte acasă
Adaugă comentariu nou