Un strop de primăvară şi recunoştinţa comunităţii, pentru femeile rămase singure de la Maieru
Momente emoţionante au fost pregătite pentru femeile rămase singure în această viaţă, văduvele de la Maieru. La început de primăvară, femeile văduve fost invitatele autorităţilor locale – Primăria şi Consiliul Local - la un eveniment festiv. E un moment de recunoştinţăpentru cele care au răzbit prin viaţă, crescându-şi copiii, având grijă de nepoţi, cu credinţă în bunul Dumnezeu. Deputatul Adriana Doina Pană şi inspectorul şcolar general Camelia Tabără au răspuns invitaţiei primarului Vasile Borş şi a echipei administrative de la Maieru.
„Vasile Borș face parte din categoria "primari de 5 stele". S-a implicat nu doar în derularea a foarte multe proiecte care au făcut ca Maieru, una dintre cele mai mari și mai bogate comune din Bistriţa-Năsăud, să se modernizeze spectaculos, ci și în multe acțiuni de suflet pentru măiereni. Cea mai emoționantă, după mine, este: întâlnirea anuală a văduvelor. La invitația dumnealui, am fost prezentă și anul acesta. Sute de femei, indiferent de vârstă, îmbrăcate în negru pe viață!!! Anul trecut am încercat să le conving că un an de doliu e suficient, că nu-i normal să fie îmbrăcate în negru toată viața! Să încerce împreună să schimbe acest obicei care face rău sufletului! E destul că rana din suflet nu se cicatrizează cu adevărat niciodată! M-am bucurat astăzi să văd, pe alocuri, mici progrese în acest sens: o bluză mai deschisă la culoare, o basma cu model colorat pe margini. Poate încetul cu încetul, își vor recăpăta măcar bucuria de-a se îmbrăca cum doresc”, a scris deputatul Doina Pană.
O floare, prilejul de a sta de vorbă, de a fi împreună, în fapt, este un gest frumos din partea administraţiei măierene de a sărbători pe aceste doamne, simbol al mamei de pretutindeni, mai ales că localitatea Maieru a fost cunoscută, de-a lungul timpului, şi prin natalitatea ridicată.
„Au fost câteva ore de socializare care ne-au făcut bine tuturor. În cadrul programului artistic, pentru că domnul primar are o voce minunată (cântă în fiecare duminică în biserică), a cântat special pentru ele. Felicitări VasileBorș, model de hărnicie și suflet puse în slujba comunității”, a mai transmis deputatul Doina Pană.
Citiţi şi:
- Un strop de primăvară pentru femeile rămase singure, la Maieru
- Femeile social-democrate au adus un zâmbet pe faţa copiilor de la Ilişua
- Doina Pană, reconfirmată în funcţia de preşedinte
- Vicepreşedintele Doina Pană: Femeile, preţuite în PSD. Un premier, un vicepremier, 50 de parlamentari, 90 de primari din rândul social-democratelor
- Un strop de primăvară pentru femeile văduve din Maieru
Adaugă comentariu nou